Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
mari 26 octombrie 2021 02:08

CCR a decis: SRI are interzis la "trasul cu urechea"!

Curtea Constituţională a României a motivat decizia legată de interzicerea de a mai desfăşura activităţi de supraveghere tehnică de către Serviciul Român de Informaţii. Miercuri, aceasta a fost dată publicităţii şi doar procurorii şi poliţiştii îi pot asculta pe cei suspectaţi de săvârşirea unor infracţiuni. Judecătorii spun că decizia se aplică şi cauzelor aflate pe rol, de la data publicării în Monitorul Oficial. În aceeaşi zi, Inspectoratul General al Poliţiei Române a anunţat printr-un comunicat de presă că "se impune o suplimentare structurii cu 1.000 posturi de agenţi şi ofiţeri de poliţie, precum şi rectificarea bugetului instituţiei cu suma de 30 milioane de euro".

"Urmare a Deciziei Curţii Constituţionale a României publicată la 9 martie, pentru realizarea supravegherii tehnice în noul context legislativ, se impune suplimentarea structurii organizatorice a Poliţiei Române cu 1.000 posturi de ofiţeri şi agenţi de poliţie, precum şi rectificarea bugetului instituţiei cu aproximativ 30 milioane euro. Poliţia Română, ca structură a Ministerul Afacerilor Interne, este instituţia specializată a statului care exercită atribuţii privind apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, a proprietăţii private şi publice, prevenirea şi descoperirea infracţiunilor, respectarea ordinii şi liniştii publice, în condiţiile legii. În acest moment, prin structurile sale specializate, Poliţia Română asigură suport informativ, tactic-operaţional şi tehnico-operativ specializat, ce deserveşte structuri din componenţa Ministerului Public, în instrumentarea dosarelor penale. Poliţia Română a luat act de motivarea Curţii Constituţionale Române şi o va respecta întocmai. În acest context, împreună cu Parchetul General, s-au stabilit măsurile necesare pentru continuarea activităţilor specifice derulate în dosarele penale, în condiţiile date. De asemenea, Poliţia Română a realizat o evaluare preliminară a activităţilor estimate a se desfăşura, sens în care au fost identificate următoarele necesităţi:

- suplimentarea cu 1.000 posturi a structurii organizatorice a Poliţiei Române, care să gestioneze infrastructura tehnică suplimentară şi să desfăşoare activităţi specifice;

- achiziţionarea de echipamente I.T., de comunicaţii, autovehicule de diferite tipuri, precum şi alte elemente de tehnică-operativă;

- realizarea unor programe de pregătire profesională, care să asigure că aceşti poliţişti dobândesc cunoştinţele necesare.

Suma totală astfel estimată se ridică la aproximativ 30.000.000 euro".

Şi DNA solicită personal calificat

Modificarea reglementărilor privind realizarea activităţilor de supraveghere tehnică, ca urmare a unei decizii a Curţii Constituţionale a României, va impune detaşarea în cadrul DNA a unui număr de 130 lucrători de poliţie şi pregătirea specifică a acestora, precum şi achiziţionarea de autovehicule şi echipamente tehnice suplimentare - a fost răspunsul DNA la decizia CCR. În aceeaşi zi, conducerea DNA a transmis Ministerului Justiţiei o adresă prin care se motivează solicitarea suplimentării cu 130 posturi de ofiţeri şi agenţi de poliţie judiciară, precum şi majorarea bugetului cu aproximativ 10.415.000 euro. Ministrul Justiţiei a găsit o soluţie tranzitorie pentru ca interceptările să poată fi făcute în continuare. Aparatura Serviciului Român de Informaţii va fi folosită numai de către procurori şi de poliţiştii judiciarişti. 

 

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 15 lei, pe trei luni 42 de lei, pe șase luni 80 de lei, iar pe un an 150 de lei.