Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
smbt 16 octombrie 2021 21:06

Tabiet cultural - 16 IUNIE 2021

O vietate a fost readusă la viață după ce a stat înghețată 24.000 de ani în permafrostul din Siberia

Tardigradele par să nu fie chiar cele mai rezistente vietăți microscopice. Precum tardigradele, rotiferele Bdelloid pot supraviețui condițiilor aride, de îngheț, foametei și mediilor unde oxigenul este destul de redus. Oamenii de știință din Rusia au raportat că au readus la viață unele dintre aceste rotifere după ce au stat înghețate în permafrostul din Siberia pentru cel puțin 24.000 de ani. Cercetătorii au prelevat probe de permafrost de la o adâncime de aproximativ 3,5 metri și le-au încălzit încet. În urma acțiunii au fost readuse la viață mai multe organisme microscopice, inclusiv aceste animale mici. „Raportul nostru este cea mai puternică dovadă din prezent că animalele multicelulare ar putea rezista timp de zeci de mii de ani în criptobioză,”, a afirmat coautorul studiului Stas Malavin, de la Laboratorul de Criologie a Solului din Institutul de Probleme Fizico-Chimice și Biologice în Știința solului din Pușchino, Rusia, citat de IFL Science. Echipa de la Institut este specializată în studierea organismelor înghețate din permafrost. Având în vedere rezistența acestor animale, a fost foarte important ca mostra recoltată să nu fie contaminată cu straturi mai recente. Pentru stabilirea vârstei permafrostului și a creaturilor înghețate în interior s-au folosit mijloace independente, precum datarea cu radiocarbon. Nevertebrate acvatice microscopice, rotiferele au fost raportate în literatura de specialitate ca fiind capabile să supraviețuiască până la 10 ani dacă sunt înghețate. În mod clar, mecanismul care le permite să reziste unor astfel de condiții este chiar mai bun decât se credea anterior.
Oamenii de știință nu sunt siguri cum aceste creaturi și alte organisme similare își pot proteja celulele și organele de cristalele de gheață care se formează în timpul procesului de îngheț. Creaturile ar trebui să sufere leziuni, dar nu se întâmplă acest lucru. Oamenii de știință cred că este posibil să se întâmple ceva extrem de ciudat care le permite să înghețe încet. „Cu cât organismul este mai complex, cu atât este mai dificil să îl păstrezi în viață deși a înghețat. Pentru mamifere nu este posibil în prezent. Cu toate acestea, trecerea de la un organism unicelular la un organism cu intestin și creier, deși microscopic, este un mare pas înainte”, a mai spus Stas Malavin. Rotiferele descoperite nu doar că au înviat, dar au putut să se reproducă asexuat prin partenogeneză.

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 15 lei, pe trei luni 42 de lei, pe șase luni 80 de lei, iar pe un an 150 de lei.