Istoria „extraterestrului” de la Tutana
„Pe zidurile mănăstirii Tutana (județul Argeș), construită în 1577, este reprezentat un «astronaut», echipat pentru zbor spațial. În nici un caz nu este un personaj pământesc”.
Citatul de mai sus (în lb. engleză, în original) are dubiosul merit de a fi internaționalizat o serie de afirmații gratuite, care au debutat ca simple ipoteze și au sfârșit ca lucruri de la sine înțelese.
Biserica mănăstirii Tutana n-a fost construită în 1577. Tutana II - deoarece a mai existat o biserică acolo înainte de ea - datează din 1582, fiind ctitoria lui Mihnea Turcitul. 1577 este doar anul de început al primei sale domnii.
Pe latura de sud a bisericii, una dintre cărămizile primei firide (pilastrul dinspre colțul de Sud-Vest) este incizat un model complicat, interpretat destul de rar, dar vocal, ca extraterestru îmbrăcat în combinezon de protecție. Oferim descrierea în lectura lui Dan Corneliu Brăneanu, deoarece există indicii certe că din materialele sale despre Tutana au preluat mulți, adesea fără a-l cita:
„Pe cărămida roşie se află incizat - înainte de a fi arsă - un cosmonaut cu o cască dreptunghiulară mare cu vizor, mâini scurte (probabil mecanice), costum cu fermoar circular, cizme şi un aparat de zbor individual amplasat între picioare. Deasupra căştii apar nişte semne, probabil un tip de scriere şi triunghiuri mici alăturate, ca dinţii unui fierăstrău. Alte interpretări nu se pot da acestui desen”.
Și:
”Pe suprafaţa standard, relativ mică, se pot distinge amănunte ale desenului, de natură vestimentară (cizme, fermoare), dar şi tehnologice (cască, sistem de propulsie). Deasupra căştii apar urme cuneiforme de scriere”.
Să adăugăm și câteva repere din istoricul subiectului. În jurul anului 1974, Mihai Pascu, redactor la revista „România Pitorească”, observă accidental acest graffito și i-l semnalează lui Vladimir Manoliu-Furnică, acela care la rândul său îi transmite informația lui Brăneanu. Acesta ajunge la Tutana în două rânduri: iunie și noiembrie 1974, unde fotografiază conștiincios și trage în tuș un desen tehnic după fotografiile cărămizii. Nu cunoaștem cui aparține ideea „scrierii cuneiforme” de la Tutana, dar cel mai probabil este vorba despre P.L. Tonciulescu, transformat în sumerolog amator pe filiera Tărtăria.
În 1993, Brăneanu publică un prim articol tematic, fiind urmat de Peter Leb (1994) și Gabriel Tudor (1998). Apoi mass-media a intrat într-o horă nebunească, dar ieftină.
Ce putem spune despre cărămida cu graffito?
• După caracteristicile șanțurilor trasate, a fost însemnată în crud, înainte de ardere, cu un obiect cu vârf subțire și ascuțit. Seriile de striații fine ne fac să credem că, în cursul „încondeierii”, cărămida a fost rotită de mai multe ori;
• Nu se pot face aproximări credibile asupra vechimii cărămizii și nu este sigur că poziția ei actuală este cea inițială. Asupra zidurilor exterioare s-a intervenit în mai multe etape. Un reveleu datat 1928 arată biserica într-o stare pronunțată de degradare și colțul de Sud-Vest puternic afectat, în imediata apropiere a cărămizii buclucașe.
O consemnare din 21 iunie 1860 marchează trecerea lui Al. Odobescu, însoțit de pictorul elvețian H. Trenk la Tutana, în cadrul misiunii sale oficiale de a inventaria bunurile cu valoare istorică existente în mănăstiri. Odobescu nu semnalează compoziția și credem că la acea vreme fața cărămizii era mascată de unul dintre contraforții eliminați ulterior. Într-una dintre acuarelele lui Trenk se observă contrafortul care se dezvolta în înălțime de-a lungul axului median al firidei nr. 2 din registrul inferior.
Informația potrivit căreia cărămida ar fi făcut parte din pridvorul acoperit (eliminat la restaurarea din 1987-8) este falsă. Deținem planșe fotografice de la mijlocul anilor ’70, în care pridvorul coexista cu actualul amplasament al cărămizii și cu aceasta.
• Lățimea cărămizilor variază între 13.3 și 14 cm, măsurată prin eșantionare. Cărămida în discuție iese din zid pe o lățime de 8.5 cm, iar desenul are o axă de simetrie longitudională la cca. 6.4-6.5 cm de muchia exterioară. Situația face ca figura să nu fie expusă în întregime privirii, atât suportul, cât și reprezentarea fiind parțial încastrate în zid. Credem că o abordare din perspectiva simetriei reflexive, așa cum a propus ing. Brăneanu, este riscantă.
Anumite porțiuni din cărămidă sunt deteriorate prin intervenție mecanică. Fostul paroh de la Tutana, preotul Gh. Bărănescu, povestește cu savoare cum a (sur)prins un grup de studenți operând cu dalta și ciocanul în încercarea de a o desprinde din tencuială. Din fericire, dispunem de material fotografic anterior momentului respectiv.
Cărămida pare a fi așezată în operă răsturnat (cu susul în jos), dintr-un motiv necunoscut. Deși în prezent se mai observă doar fragmentar acest aspect, profilul tronconic inferior se termina cu o cruce, așa cum apare în fotografiile de epocă. Aspectul de turlă nu poate fi neglijat.
Plecând tocmai de la acestă ultimă indicație, avansăm și (ipo)teza noastră: cărămida „cu extraterestru” de la Tutana este o reprezentare schematică și naivă a ansamblului mănăstiresc. În partea inferioară avem un plan de situație cu biserica, zidul împrejmuitor și turnul de Sud-Vest (azi, o ruină în stare avansată de degradare). În partea superioară avem o vedere frontală a bisericii, cu o turlă centrală (așa-zisul „ajutaj”) și două turle secundare (așa-zisele „membre mecanice”). Este posibil ca linia ondulată din desen să reprezinte râul Tutana (poziția relativă corespunde acestei interpretări).
Ceea ce presupunem este în confirmitate cu forma inițială a bisericii:
„Deși bolțile și turlele originare au căzut în 1838 și au fost reconstruite, planimetria sugerează o structură de tip Dealu: turlă pe naos și două turle mici pe pronaos, sprijinite pe un arc-dublou transversal și pe un arc de sprijin longitudinal”.
„Scrierea cuneiformă” poate fi un sistem de răboj al cărămidarilor sau poate coda date cu înțeles încă necunoscut. Cuneiforme nu sunt sigur, deoarece nici arealul de răspândire și nici epoca istorică nu corespund. Este vorba despre mii de ani și mii de kilometri distanță.
Deocamdată nu se pot avansa certitudini asupra semnificației reale a desenului. Nu am fi prezentat nici măcar ipoteza de mai sus, dacă nu ne-am fi convins că Pr. Gheorghe Bărănescu a ajuns, independent, la idei similare.
Oricare ar fi rezolvarea acestui mister încâlcit, a-l pasa în două fraze cu concluzii prăpăstioase (vezi citatul de început) este doar o dovadă de ignoranță voioasă.