Eugen Pristavu - omul care a adus miliarde de lei administraţiilor publice locale

Candidatul PMP la postul de primar al comunei Corbeni este unul dintre specialiştii care şi-au atras preţuirea primarilor din zona de nord a Argeşului. Şi aceasta deoarece prin firma sa a făcut proiecte cu care s-au accesat fie fonduri guvernamentale, fie europene, cu valori de-a dreptul impresionante. Acesta a fost şi motivul pentru care i-am solicitat lui Eugen Pristavu, tipul care deţine o licenţă economică şi una pe construcţii civile, un bilanţ al realizărilor din portofoliul propriu. Astfel am aflat că activitatea a fost axată pe trei mari direcţii: proiecte pentru accesarea de fonduri europene, proiecte finanţate pe PNDL şi, mai nou, evaluări de pagube produse de calamităţi, pentru care s-au obţinut bani pentru reparaţii şi readucerea zonelor afectate la starea normală.

Din categoria proiectelor de lucrări care au obţinut finanţări europene pe Măsura 7.2 merită amintite cele care au totalizat 6,1 milioane de euro, după cum urmează:

1. Sistemul centralizat de canalizare de la Aninoasa - 1 milion de euro.

2. Asfaltări în satele Slănic şi Aninoasa - 1 milion de euro.

3. Modernizarea Căminului Cultural de la Aninoasa - 500.000 de euro.

4. Construire grădiniţă în satul Slănic, comuna Aninoasa - 500.000 de euro.

5. Modernizare grădiniţă la Domneştii de Argeş (ADR Sud Muntenia) - 500.000 de euro.

6. Sistem centralizat de alimentare cu apă în satele Căteasca, Drăghescu şi Putina, comuna Vlădeşti - 1 milion de euro.

7. Modernizarea DC 268 Sboghiţeşti-Nucşoara-Brădetu - 1,6 milioane de euro.

Dintre proiectele depuse pentru finanţare pe PNDL nu putea lipsi Corbeniul, comuna natală a lui Eugen Pristavu. Astfel, cu cel pentru asfaltarea satelor Bucşăneşti şi Poenari, cu extinderea de canalizare - 3,5 km fiecare - inclusiv racorduri şi intrări în proprietăţi, a obţinut suma de 1 milion de euro. O sumă dublă - 2 milioane de euro a obţinut pentru Domneştii de Argeş, cu proiectul executării de racorduri la alimentarea cu apă şi la canalizare pentru întreaga localitate, lucrări aflate în execuţie în prezent.

Acestora li s-au adăugat proiecte de asfaltare întocmite pentru mai multe UAT-uri, care au fost depuse ori sunt în curs de depunere cu solicitări de includere în finanţare pe Compania Naţională de Investiţii (CNI), după cum urmează: Nucşoara - 110 miliarde lei vechi; Corbeni - 91 miliarde lei vechi; Brăduleţ - 44 miliarde lei vechi; Albeşti, Aninoasa şi Tigveni - câte 48 miliarde lei vechi. Totalul finanţărilor vizate de la CNI este de 279 miliarde lei vechi.

Zona de nord a Argeşului a avut mult de suferit la începutul verii acestui an din cauza inundaţiilor. Eugen Pristavu a fost expertul evaluator al pagubelor produse şi a obţinut pe "Calamităţi" sume pentru reparaţii în valoare de 113 miliarde lei vechi pentru următoarele comune: Corbeni - 28,5 miliarde lei; Albeşti - 14 miliarde lei; Brăduleţ - 25,5 miliarde lei; Corbi - 14 miliarde; Valea Danului - 12 miliarde lei; Aninoasa - 5 miliarde; Domneşti - 2 miliarde lei vechi. Eugen Pristavu n-a mai pus în discuţie proiectele prin care s-au accesat finanţări cu valori mai mici sau egale cu 50.000 euro adjudecate, finanţate sau doar depuse. De remarcat ar fi faptul că prin proiectele întocmite şi depuse de Eugen Pristavu, candidat PMP la funcţia de primar, comuna Corbeni va putea accesa 1 milion de euro pe finanţare de la PNDL, la care se adaugă 119,5 miliarde lei vechi (91 miliarde pe CNI, plus 28,5 miliarde primiţi recent pe "Calamităţi", pentru care s-a făcut deja rectificarea de buget în ultima şedinţă a legislativului local, desfăşurată în data de 4 august).

Acesta este omul care va da examenul electoral pentru postul de primar la apropiatele alegeri!

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It