Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
miercuri 15 iulie 2026 07:50

Reculegere la Castelul Peleş

 

La 78 de ani de la funeraliile Reginei Maria, Holul de Onoare al Castelului Peleş şi-a deschis marţi uşile pentru a primi sicriul Reginei Ana. La momentul de reculegere au venit pentru un ultim omagiu lângă catafalcul Majestăţii Sale mai mulţi înalţi demnitari ai României şi Republicii Moldova, ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române şi Bisericii Catolice, precum şi membri ai Academiei Române şi ai Academiei Republicii Moldova. Ceremonia sosirii sicriului s-a desfăşurat în prezenţa membrilor Familie Regale şi a reprezentanţilor Bisericii Ortodoxe şi Bisericii Catolice. Înalt Preasfinţia Sa Arhiepiscopul Nifon al Târgoviştei, mitropolit onorific, a rostit o rugăciune alături de un sobor de preoţi ortodocşi. De asemenea, la ceremonie a fost prezent şi Înalt Preasfinţia Sa Arhiepiscopul Ioan Robu, mitropolit romano-catolic de Bucureşti, împreună cu un sobor de preoţi catolici. Întâlnirea a fost emoţionantă în primul rând prin prisma nefericitei circumstanţe, iar în al doilea rând pentru că a adus la un loc reprezentanţi ai celor două comunităţi spirituale din spaţiul românesc - Bisericile Ortodoxă şi Catolică, dar şi ai celor două state surori - România şi Republica Moldova. Au fost prezenţi preşedintele României, Klaus Iohannis, preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, împreună cu soţia, prim-ministrul Dacian Cioloş şi unii membri ai Guvernului României, preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului României, Călin Popescu-Tăriceanu şi Florin Iordache, fostul preşedinte al României  (1996-2000) Emil Constantinescu, membri ai Parlamentului României, primarul municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, reprezentanţi ai instituţiilor statului din România şi Republica Moldova, Preafericitul Patriarh Daniel, Înalt Preasfinţia Sa mitropolitul Teofan al Moldovei şi Bucovinei, precum şi înalţi ierarhi ai Sfântului Sinod, membri ai Academiei Române şi ai Academiei Republicii Moldova. Toţi aceştia au depus flori, au aprins lumânări şi s-au închinat, iar la ora 18.30, sicriul a fost purtat de militari în maşina mortuară. La ora 20.30, Familia Regală a condus trupul neînsufleţit al Reginei Ana în Sala Tronului de la Palatul Regal din Bucureşti.

Foto: www.familaregala.ro

Pin It