Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
mari 14 iulie 2026 23:46

C.N.V.V. a rupt barierele: un Bal al Bobocilor greu de egalat!

 Originalitate, ingeniozitate, îndrăzneală, umor şi foarte multă muncă! Aşa s-ar putea descrie balul organizat de elevii din clasa a XII-a A din cadrul Colegiului Naţional "Vlaicu Vodă" în cinstea colegilor lor "boboci", ce va intra cu siguranţă în istoria liceului şi va fi un eveniment despre care se va vorbi mult timp de acum înainte. Ca să nu mai spunem că a generat momente de neuitat care, peste ani, vor face parte dintre cele mai frumoase amintiri de povestit celor dragi. Modul în care "copiii lui Gobej" - după cum ei înşişi s-au prezentat, prof. Adrian Gobej fiindu-le diriginte - au gândit mult-aşteptata seară a reflectat o mare dorinţă de afirmare şi de depăşire, în limita bunului simţ, a tiparelor tradiţionale care se întâlnesc la astfel de momente festive ani la rând, iar şi iar. Proaspeţii liceeni selectaţi pentru a participa la nelipsitul concurs de "Miss" & "Mister" au fost dăscăliţi de colegii lor mai mari, instruiţi cu răbdare şi introduşi în "tainele" vieţii de liceu în cel mai simpatic mod cu putinţă. Fiecare moment al serii a fost gândit din timp, planificat la milimetru şi repetat insistent până ce a ieşit bine. Clasa cu cei mai scornaci elevi a pus la cale un spectacol pe cinste, la care fie s-a râs cu lacrimi, fie s-au trăit momente de profundă emoţie, iar concurenţii din clasele a IX-a au avut parte de nişte probe suprinzătoare, care au captat atenţia publicului şi nu au lăsat pe cineva să se plictisească. În plus, invitata specială a evenimentului - Feli&Live Band - a încins atmosfera cu un concert live ireproşabil. În cele ce urmează, vă vom prezenta o imagine rezumativă a primului Bal al Bobocilor organizat anul acesta în Curtea de Argeş, însă bine ar fi fost să nu fi lipsit de la petrecere!

Oficiul de gazdă

Seara dedicată proaspeţilor liceeni a fost deschisă de către prezentatorii Mircea Popescu şi Elena Tănase, care au început prin a enumera sponsorii acestei ediţii de bal, dintre care cel mai important pentru elevii organizatori a fost nimeni altul decât dirigintele care a investit în ei timp, sfaturi şi multe sentimente. A urmat enumerarea componenţei juriului, după cum urmează: prof. Milica Minculescu, Mirela Frujină şi Elena Popescu, din partea unor societăţi comerciale locale, viceprimarul Gabriel Jubleanu, şeful Poliţiei Curtea de Argeş, comisar Mihăiţă Bălan, directorul adjunct al liceului, prof. Ilie Iana şi Florin Enache, preşedintele Consiliului Şcolar al Elevilor. Înainte de a se da startul programului propriu-zis, lt.col. Cristian Pungă, comandantul Detaşamentului de Pompieri Curtea de Argeş, a făcut cunoscute măsurile necesare în caz de incendiu, cu atât mai mult cu cât Sala mare a C.C.A. a fost arhiplină. "Bobocii" participanţi la competiţie au fost prezentaţi printr-un film introductiv de tip comedie-pamflet, în care organizatorii şi-au imaginat un scenariu de pregătire a candidaţilor la cele două titluri după modelul instrucţiilor militare, însă adaptat la viaţa de liceu. Concurenţii au fost apoi invitaţi pe scenă, unde s-au făcut prezentările reale şi au răspuns la câteva întrebări legate de participarea lor la Balul Bobocilor. Perechile participante - în număr de şapte - au fost formate din câte doi reprezentanţi de la fiecare clasă: Claudiu Oprescu şi Ana Călin - 1; Şerban Vitan şi Alexandra Luţă - 2; Leontin Dobrin şi Mădălina Eşanu - 3; Tudor Banu şi Alexandra Parpală - 4; Mihai Bănică şi Lavinia Pletea - 5;  Albert Olteanu şi Laura State - 6; Vlăduţ Marcu şi Ştefania Ene - 7.

După prima probă, Floppy în acţiune!

După partea introductivă, au preluat ştafeta de prezentatori Costi Crăciun şi Iulia Manole, care au avut sarcina de a modera probele concurenţilor. Prima - şi cea mai simplă dintre toate - a fost cea de întrebări legate de aspecte ale vieţii de licean (metode şi locuri de chiulit, tehnici de copiat, cele mai des folosite replici printre colegi etc.) şi modul cum acestea sunt percepute de cei mai mulţi dintre elevii de la C.N.V.V. Mai precis, întrebările au fost deja adresate unui eşantion de 100 colegi din cadrul instituţiei de învăţământ, iar primele patru dintre răspunsurile cele mai frecvente au fost centralizate în variante notate de la 40 la 10 puncte. Fiecare concurent era astfel interogat, iar dacă propunerea sa nu se regăsea în cele 4 variante, pierdea punctele. Odată încheiată prima probă, candidaţii au avut răgaz să se pregătească pentru următoare, timp în care deja celebrul argeşean Floppy (Florin Bontea) a executat un număr impresionant de breakdance.

Proba doi - o adevărată provocare!

Cea de-a doua încercare de concurs a fost o probă "de foc" pentru băieţi, care le-a cam dat bătaie de cap. În timp ce alergau pe o bandă mecanică, ei trebuiau să deseneze într-un minut un obiect specificat pe bileţelul pe care-l extrăgeau dintr-un bol. Planşa era ţinută de partenera de concurs - care însă nu avea voie să vadă desenul decât la final, când trebuia să spună ce reprezenta acesta. În funcţie de talentul băiatului sau de imaginaţia fetei, în două cazuri răspunsurile au fost bune, însă au existat şi desene indescifrabile. Astfel, dovleacul de Haloween şi cântarul nu au fost identificate, maimuţa a fost receptată drept un porc, tunul drept un om cu o roată de caşcaval, iar icoana - drept un pat. Echipa cu numărul patru a reuşit să obţină punctele după ce Alexandra Luţă a recunoscut în desenul partenerului ei o caracatiţă, urmată de echipa cu numărul şase, unde Laura State şi-a dat seama că era vorba despre un pistol. Ar mai fi de adăugat că băieţii cu greu au reuşit să însăileze pe foaie ceva măcar vag asemănător cu cerinţa din bileţel, fiind încurcaţi de condiţia de a alerga neîntrerupt pe durata executării "operei". Grimasele afişate de partenere la vederea abstracţiunilor - care aminteau destul de fidel de cunoscutul artist expresionist Jackson Pollock - au fost de-a dreptul caraghioase, stârnind râsete în rândul celor din sală.

"Copiii lui Gobej" şi inserţii de dans contemporan

Unul dintre cele mai savuroase momente ale serii a fost reprezentat de proiectarea unui film avându-i ca protagonişti pe elevii din clasa a XII-a A, care se pare că au profitat din plin în cei patru ani de creştere sub tutela prof. Adrian Gobej, astfel că şi-au căpătat renumele de protejaţi şi răsfăţaţi ai dirigintelui îndelung răbdător şi a toate iertător, care le-a mai tolerat din trăznăi. Cert este că filmul, tot o comedie-pamflet, însă deja raportată la nivelul lor de vârstă, a urmărit un presupus vis de-al lor de a câştiga la bile destui bani cât să devină fiecare ce-şi dorea - meserii care mai de care mai amuzante şi aproape nerealiste, dar care i-a distrat copios pe cei din sală. Cum ultimul număr nu a ieşit câştigător, tinerii au trebuit să se întoarcă la realitate şi să achite consumaţia, însă, în lipsa banilor, au ajuns să măture pe jos, imagine cu care se încheia filmul. Următorul moment a fost prezentat de fetele de la XII A, care au animat atmosfera cu câteva numere de dans contemporan energic, încheind cu spatele la publicul care a putut regăsi format din literele de pe tricourile lor textul "Copiii lui Gobej".

După proba cinci, concert Feli&Live Band!

Încercarea cu numărul trei s-a adresat de data aceasta fetelor, care au trebuit să tragă pe ele o pereche de pantaloni fără a se ajuta de mâini în vreun fel. Deşi la o primă analiză, lucrul pare cam imposibil, se pare că există o tehnică prin îndoirea genunchilor pe diagonală, lucru pe care ele l-au pus în practică după ce au primit instrucţiuni, însă nu toate au reuşit să-şi salte "nădragii" cu aceeaşi dexteritate. Următoarea probă a constat în nimerirea cât mai multor mingi de ping-pong într-o pâlnie lipită la spatele partenerilor, în timp ce aceştia se unduiau pe muzică. Momentul a stârnit hohote de râs când pe la doi dintre ei, cineva a trecut cu o găleată şi a turnat apă în pâlnii. A urmat şi a cincea încercare - am putea spune "de relaxare" - unde concurenţii au avut de răspuns din nou la câteva întrebări despre ei. Feli a intrat pe scenă radiantă şi zâmbitoare şi s-a menţinut aşa pe toată durata concertului. Vocea inconfundabilă şi carisma ei au făcut publicul să-i fredoneze melodiile şi să o încurajeze cu aplauze şi mâini săltate în aer. Solista nu a vrut să fie singură pe scenă, aşa că a făcut apel la cei din sală să o însoţească. Drept urmare, mai mulţi prichindei şi-au făcut apariţia pe lângă artistă şi au cântat cu ea versurile din "Creioane colorate". De insistenţele lui Feli n-au scăpat nici prof. Gobej sau Minculescu, aceştia fiind traşi pe scenă la dans şi înconjuraţi de fetele de la XII-a. Concertul s-a încheiat cu o interpretare originală pe fundal rock a celebrei piese româneşti "Constantine, Constantine".

Proba de talente şi aptitudini

Fie că au ales să facă ceva impresionant singuri, fie că s-au grupat cu un alt concurent, "bobocii" au dat la această ultimă parte de concurs tot ce au avut ei mai bun. Tocmai aici se pare că a fost bătălia cea mare, care de altfel a şi făcut dificilă departajarea şi stabilirea unui clasament. Claudiu Oprescu şi Şerban Vitan au mizat pe talentul lor de actori şi au pus în scenă o piesă originală care urmărea relaţia dintre un tată şi fiul adolescent care voia să fie mai liber, în timp ce tatăl tânjea după un timp mai îndelungat petrecut cu el. Alexandra Parpală a cântat acompaniindu-se la chitară "All of me" (John Legend), iar Ştefania Ene a ales un număr de dans contemporan avându-l ca partener pe Floppy. Alexandra Luţă şi Mădălina Eşanu au ales să demonstreze tuturor calităţile lor de viitor artişti plastici şi au realizat câte un desen grăitor într-un timp foarte scurt. Vlad Marcu a interpretat melodia "Te rog" (Carla's Dreams), iar Laura State şi Albert Olteanu au oferit un moment de dans contemporan, pe melodia "Because of you" (Kelly Clarkson). Leontin Dobrin a amuzat invitaţii cu un număr reuşit de pantomimă, urmat de Lavinia Pletea (chitară) şi Ana Călin (voce), cu melodia "Dacă ploaia" (Cargo). Mihai Bănică a încântat partea mai în vârstă din public cu un dans de salon francez, după care seria de talente a fost încheiată cu stil de Tudor Banu (zis "Moldoveanu'", fiindcă a venit de la Vaslui), care a oferit un spectacol rock la chitară electrică.

Emoţii şi lacrimi

În timpul calculelor din culise, ansamblul folcloric format din elevii clasei organizatoare, pregătiţi cu multă trudă de Ilie Stelian, a încins scena cu joc şi cântec românesc popular, fiind aplaudat de o sală întreagă. A avut loc şi o tombolă cu premii, unde au fost extrase 5 numere de invitaţii câştigătoare, după care a urmat marele moment al serii: premierea! Juriul a declarat că a fost aproape cu neputinţă să se facă o departajare între concurenţi, căci cu toţii au reuşit să impresioneze şi să convingă că merită premiul cel mare. Din păcate, titlul de "Miss" & "Mister" nu putea fi dat tuturor, aşa că a trebuit să se facă totuşi un clasament. Astfel, locul 7 a fost ocupat de Lavinia Pletea şi Claudiu Oprescu, iar locul 6 de către Laura State şi Albert Olteanu. Pe locul 5 s-au clasat Alexandra Luţă şi Vlăduţ Marcu, iar pe 4, Ştefania Ene şi Mihai Bănică. Locul 3 de pe podium a fost primit de către Ana Călin şi Leontin Dobrin. Pe locul 2 s-au clasat Mădălina Eşanu şi Şerban Vitan. Marele titlu a fost câştigat de Alexandra Parpală şi Tudor Banu, care, când şi-au auzit strigate numele, au izbucnit în urale şi au început să sară de bucurie. Emoţiile au fost mari pentru "boboci", mai ales că fiecare şi-ar fi dorit în dreptul lui premiul cel mare, însă cu toţii s-au declarat bucuroşi de faptul că au participat şi că au avut şansa să construiască împreună un astfel de moment. Dacă pe unii i-au podidit lacrimile pentru că nu au reuşit să obţină titlul mult dorit, alţii s-au resemnat cu zâmbetul pe buze şi s-au mulţumit cu faptul că au învăţat cel puţin o lecţie din toată această frumoasă poveste de început de liceu. Cu atât mai mult cu cât au luat parte la un Bal al Bobocilor greu de egalat!

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l acum şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It