Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
mari 14 iulie 2026 23:04

Carnaval veneţian la Balul Bobocilor de la "Constantin Dobrescu"!

Sub motto-ul "Cu mască şi fără mască - atmosferă şi mister", clasele organizatoare ale Balului Bobocilor de la liceul tehnologic menţionat - XII A şi XII D - promit o seară spectaculoasă de primire a elevilor de clasa a IX-a în rândul liceenilor. Proaspeţii lor colegi selectaţi pentru participarea la concursul de "Miss" & "Mister" se vor întrece în talente artistice şi cultură generală şi-şi vor etala calităţile pe scena din Sala Mare de la Centrul de Cultură şi Arte "George Topîrceanu". De la actorie, muzică şi dans profesionist, la beat box şi karate, fiecare "boboc" va da pe scenă tot ce are mai bun pentru a convinge publicul că merită titlul cel mare! Din program vor face parte numeroase surprize legate de tema aleasă, probele consacrate de prezentare, cultură generală şi aptitudini, dar şi una surpriză. Totodată, va fi intonat imnul liceului, vor exista momente speciale de dans popular şi dans modern, parodii ale diferitelor aspect din viaţa de elev, scenete amuzante şi un spectacol promiţător de paradă a rochiilor de seară, după modelul Carnavalului veneţian. Perechile participante la competiţie sunt următoarele: Camelia Ioana Pavel și Ștefan Vlădărel (4) cu Costinela Ramona Soroaia și Ștefan Adrian Sandu (5) - IX C ; Larisa Gabriela Cimpoca şi Robert Andrei Istrate (1) cu Isabella Elena Stan și Vasile Adrian Rizea (2) - IX B ; Ana Diana Dan şi George Adrian Duță (3) cu Alina Muraru și George Adrian Ileana (6) - IX A. Îi puteţi cunoaşte accesând pagina: https://www.facebook.com/Balul-Bobocilor-2016-Liceul-Tehnologic-Constantin-Dobrescu-1672896253026570/?fref=ts.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l acum şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It