Balul Bobocilor de la Liceul Forestier a fost de neuitat!
Cronica evenimentelor dedicate proaspeţilor liceeni desfăşurate toamna aceasta în municipiul nostru o vom încheia cu relatarea ultimului spectacol de acest fel care a avut loc vineri seara, la Centrul de Cultură şi Arte "George Topîrceanu". Dacă unii au fost mai sceptici când s-a anunţat programul balului, la faţa locului au fost nevoiţi să se declare cuceriţi de farmecul şi carisma prezentatorilor, dar mai ales ale "bobocilor" participanţi la "Miss" & "Mister", căci aceştia din urmă au fost "sufletul" serii. Suita de probe gândite de organizatori a impresionat oaspeţii, cu atât mai mult cu cât spectacolul a fost garnisit în momentele de răgaz dintre încercările de concurs cu reprezentaţii de înaltă calitate ale invitaţilor speciali. "Bobocii" participanţi au fost aleşi pe sprânceană, fiindcă, pe lângă faptul că au constituit pe scenă o prezenţă care emana elanul, vitalitatea şi frumuseţea specifice vârstei, la proba de talente au reuşit să lase publicul cu gura căscată. Şi nici nu e de mirare, fiindcă toate liceele au avut astfel de surprize frumoase, aşa că nici Forestierul nu putea fi mai prejos! În fine, deşi sala nu a fost ticsită cu oameni, nu s-a culcat nimeni pe această ureche, ci s-au citit din start măsurile de siguranţă în caz de incendiu, după care prezentatorii au început în forţă cu o demonstraţie de vals. Iuliana Duculescu şi Adrian Arion şi-au luat apoi în serios rolul atribuit şi au făcut cunoscute publicului lista de sponsori şi componenţa juriului - directorul educativ Gheorghe Dicu, preşedintele comitetului de părinţi, Adriana Vladu, profesorii Andrei Grigorescu şi Diana Bîlcan, precum şi colegii mai mari ai "bobocilor" Alexandru Dima şi Alexandru Diaconu. Ar mai fi de adăugat că şi-au dat mâna pentru organizarea acestui eveniment elevii din clasele XII A şi XII C, îndrumaţi de diriginţii Emilia Jinga şi, respectiv, Gabriela Cătălina Călin, dar şi de către directorul Liceului Forestier, prof. Maria Dicu.
Cu talentul la atac!
Prima şi cea mai simplă probă a fost aceea de prezentare, când concurenţii au fost invitaţi pe scenă şi au fost rugaţi să spună câteva vorbe despre ei, pentru a şti şi publicul, dar mai ales juriul, cine sunt, ce-i caracterizează şi ce-i recomandă pentru titlul de "Miss" sau, după caz, "Mister". Şi-au făcut timid apariţia şase perechi, formate din: Ioana Ştefania Sabie şi Andrei Laurenţiu Nica (1), Andreea Roxana Grigorescu şi Mihai Marincă (2), Mariana Ancuţa Deaconu şi Valentin Preda (3), Antonia Georgiana Dicu şi Bogdan Ungureanu (4), Sorina Maria Săculteţ şi Nicolae Laurenţiu Mihai (5) şi, în cele din urmă, Ioana Tatiana Şerbănoiu şi Nicolae Ionuţ Angheloiu (6). Cum v-am spus de la început că talent au avut cu carul, pe acestea au şi mizat concurenţii, căci majoritatea l-au prezentat ca fiind punctul lor forte care-i recomanda pentru competiţie. Şi, fiindcă a venit vorba de aptitudini remarcabile, pe scenă a urcat tânărul flautist argeşean a cărui poveste de viaţă i-a fost cunoscută de o ţară întreagă după ce a participat la celebrul show de televiziune de profil. Gabriel Daniel Ştefănescu a demonstrat încă o dată că este un talent extraordinar, interpretând la flaut patru melodii îndrăgite de publicul larg: "Bailando" - Enrique Iglesias, "Doi ochi căprui" - BAMBI, "Frumoasa mea" - Marcel Pavel şi "My heart will go on" - Celine Dion. Proba a doua a vizat testarea perspicacităţii, atenţiei şi inteligenţei concurenţilor. Fiecare dintre aceştia a avut de răspuns la câte o întrebare de gândire logică pe care au regăsit-o pe bileţelul extras dintr-un bol. Astfel, cu excepţia tinerei din perechea cu numărul 1, care a avut ghinionul să extragă o ghicitoare complicată, toţi "bobocii" au formulat răspunsuri corecte. Până ce s-au pregătit pentru următoarea etapă de concurs, Ansamblul "Argeşul" din cadrul C.C.A., pregătit de prof. Mihai Velea şi coordonat muzical de Doru Godei, a pus în scenă o suită de dansuri populare din regiunea Moldovei, la a căror autenticitate şi expresivitate au contribuit ţinutele populare de o frumuseţe grăitoare purtate de membrii formaţiei.
Spusele se confirmă la proba de aptitudini!

Cea de-a treia încercare a serii a fost mult-aşteptata desfăşurare de talente. Primul care a spart gheaţa a fost simpaticul Valentin Preda, despre care am putea spune că este un artist în devenire. În timp ce colegii săi şi-au făcut numerele rând pe rând, el a pictat cuminte într-un colţ un peisaj de vară, cu degetele, pe o bucată de faianţă. În plus, ca să arate cât de bine stăpâneşte această tehnică, a venit cu încă trei lucrări realizate acasă, una mai impresionantă decât alta. Deşi aflată mai la început de drum în ale dansului popular, Antonia Dicu s-a prins într-un joc energic cu câţiva dintre membrii Ansamblului "Argeşul", pe un colaj de melodii din folclorul românesc. Perechea cu numărul 6 - Ioana Tatiana Şerbănoiu şi Nicolae Ionuţ Angheloiu - a optat pentru un moment mai romantic, în paşi de vals, pe melodia "Keep holding on", semnată de Avril Lavigne. Mariana Ancuţa Deaconu a arătat tuturor ce calităţi vocale impresionante are, interpretând piesa "O bătrână într-o gară", din repertoriul îndrăgitei artiste de muzică populară românească Ileana Sărăroiu. Perechea numărul 5 - Sorina Maria Săculteţ şi Nicolae Laurenţiu Mihai - au stârnit hohote de râs în rândul invitaţilor cu un număr de pantomimă inspirat din grupul umoristic "Vacanţa mică". Andreea Roxana Grigorescu a optat pentru dansul ţigănesc, care i-au pus în evidenţă calităţile fizice, dar şi talentul în acest domeniu artistic. Mihai Marincă, Andrei Laurenţiu Nica şi Bogdan Ungureanu au ales şi ei tot un număr de pantomimă, ca între băieţi, al cărui comic a avut succes printre oaspeţi. În fine, Ioana Ştefania Sabie, pregătită temeinic de Florin Bontea - Floppy, a executat un număr de breakdance uimitor, cu o expresivitate şi nişte mişcări punctuale mai rar întâlnite la o fată, care au demonstrat că tânăra îşi trăieşte intens pasiunea pentru dans.
Probe-surpriză şi spectacol după spectacol
După impresionanta artilerie scoasă la iveală de "bobocii" de la Forestier, a venit rândul micuţelor din Lotul Olimpic Judeţean de gimnastică ritmică pregătit de Nicoleta Andrei. Cele unsprezece sportive au dovedit tuturor câtă muncă şi dăruire a pus antrenoarea în pregătirea lor pentru strălucitoarele culmi ale succesului din gimnastica românească, evoluând pe scenă sub privirile pline de mândrie ale acesteia cu exerciţii uluitoare pentru vârsta lor atât de fragedă şi culminând cu schemele de contorsionism care i-au făcut pe mulţi să exclame de uimire! Dacă au început şi au încheiat reprezentaţiile cu câte o paradă în costumele nou-nouţe pe care Nicoleta Andrei le-a comandat pentru competiţia de la Buzău la care vor participa zilele următoare, între cele două momente, fiecare fetiţă a avut numărul şi muzica ei şi a dat dovadă de o stăpânire de sine şi a tehnicilor ieşită din comun.
După acest moment care i-a ţinut pe toţi cu sufletul la gură, a urmat seria de probe-surpriză, care a început cu "iaurtul buclucaş". Aici, fetele trebuiau să ţină linguriţa cu gura şi să-şi hrănească partenerii cu iaurt până ce terminau conţinutul din paharul pe care-l primea fiecare. Uşor de zis, mai greu de pus în practică, fiindcă multora le tremura linguriţa şi au fost cât pe ce să li-l toarne-n sân băieţilor!... Primii care au terminat au fost cei din perechea cu numărul 5, urmaţi de perechea numărul 3, apoi de cea de-a patra. Codaşii au fost grupurile 2, 1 şi 6. În scurta pauză de revenire şi curăţare, Grasu - George Adrian Duţă, cel care a câştigat locul întâi la balul similar organizat de "Constantin Dobrescu", a creat din nou un moment muzical de senzaţie cu melodii improvizate pe ritmuri de beatbox.
Cea de-a doua probă-surpriză i-a supus pe "boboci" la o provocare mai dinamică: tinerii au avut de demonstrat cât de bine stăpânesc ei dansul şi dacă ştiu să se distreze la orice petrecere, improvizând pe melodii date aleatoriu: tango, "Moralito" (Julio Iglesias), vals vienez, rock'n'roll, "Şi ce!" (Voltaj), braşoveanca, hora, sârba. Dacă ei s-au descurcat care cum a putut, următorii invitaţi care au urcat pe scenă au stârnit admiraţia prin profesionalismul şi execuţiile impecabile de dans sportiv. Şi nici n-avea ce să ne mire, fiindcă ştim cu toţii de ce sunt în stare Vlad Lazăr şi Teo Pavel, dar şi colegii lor din Clubul Hobby Dance-Adore Mio, coordonat de prof. Ion Gîrtonea, adică fraţii Mihai şi Andra Bănică, Radu Ştefan şi Ana Maria Pruteanu, Virgil Buceloiu şi Ana Maria Gîrtonea. Este de prisos să mai spunem că spectacolul oferit de toţi aceştia a fost o încântare aproape poetică pentru privirile tuturor!
În fine, ultima probă-supriză a fost provocatoare de grimase şi sunete din cele mai comice, căci fiecare dintre "boboci" a avut de recitat versuri din Eminescu asezonate cu felii proaspete şi suculente de lămâie. Imaginaţia cu siguranţă vă ajută să vă daţi seama ce a ieşit, căci nouă şi acum ne plouă în gură numai când ne aducem aminte. Au pus capăt seriei de surprize minunaţii şi voioşii tineri - şi nu numai - din Ansamblul "Argeşul", de data aceasta cu o suită de dansuri din Oltenia.
Momentul premierii
Câtă vreme juriul a făcut calcule şi departajări, Progresu Studio a încheiat energic seria de spectacole ale serii cu câteva melodii originale de rap. La scurt timp s-au completat şi diplomele şi a venit rândul prezentatorilor să facă anunţul cel mai aşteptat al serii. Astfel, titlul de "Miss" i-a revenit Ioanei Ştefania Sabie, iar cel de "Mister", lui Nicolae Laurenţiu Mihai. Locul I a fost ocupat de către Andreea Roxana Grigorescu şi Andrei Laurenţiu Nica, locul II de Mariana Ancuţa Deaconu şi Valentin Preda, iar locul III de Sorina Maria Săculteţ şi Mihai Marincă. Premiul juriului le-a fost oferit Antoniei Georgiana Dicu şi lui Bogdan Ungureanu, iar cel de popularitate le-a revenit Ioanei Tatiana Şerbănoiu şi lui Nicolae Ionuţ Angheloiu. Cu toţii au primit premii, iar fetelor le-au fost înmânate şi buchete de flori. S-au făcut poze de grup şi s-a dat liber la felicitări şi îmbrăţişări. Una peste alta, "bobocii" au fost cu toţii mulţumiţi de experienţă şi de modul cum s-au prezentat pe scenă, iar dascălii care au supravegheat îndeaproape organizarea s-au arătat impresionaţi peste aşteptări de modul în care au colaborat şi au muncit cu toţii la această reuşită.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
