Mesajul Ansamblului "Hora", la despărţirea de coregraful său: "Rămas bun pentru vecie, nea Stelică!"

Ansambul folcloric "Hora", din Albeştii de Argeş, l-a condus astăzi pe ultimul drum pe omul care a reprezentat de ani de zile spiritul echipei, coregraful Ilie Stelian. "Nene Stelică, v-aţi dedicat întreaga viaţă folclorului românesc şi aţi pus în toate suflet. Aţi fost şi veţi rămâne în amintirile noastre un om corect, care prin vorbă bună a reuşit să unifice o multitudine de persoane într-un ansamblu ce a cunoscut succesul atât la nivel local, cât şi internaţional. Ne-aţi învăţat să fim mai buni şi să respectăm, ca să primim respectul! Împreună am creat o adevărată familie! Suntem siguri că dvs. n-aţi fi vrut să fim trişti, întrucât voia bună vă definea, însă emoţiile ne copleşesc... Aţi plecat să realizaţi coregrafia stelelor, prin intermediul cărora vă vom avea alături mereu! Rămas bun pentru vecie, nea Stelică!" Acesta a fost mesajul transmis de membrii Ansamblul "Hora".

Vestea despre decesul fulgerător al regretatului coregraf i-a cutremurat pe cei ce l-au cunoscut şi apreciat. În mod particular au fost şocaţi cei care au fost prezenţi vinerea trecută la debutul proiectului ERASMUS+ la Primăria Curtea de Argeş. L-au văzut şi au aplaudat minute în şir evoluţiile dansatorilor pe care i-a pregătit cu atâta dragoste. A trăit cu maximă intensitate fiecare cântec şi joc, din partea stângă a scenei de unde îşi coordona copiii, a cântat cu ei şi a chiuit, ca şi cum inima lui generoasă, ce-i făcea probleme de vreo zece ani, se lecuise prin cântecul şi dansul popular. Nimic nu prevestea nenorocirea care avea să-l pălească duminică, făcându-l să cadă ca fulgerat... Nea Stelică, aşa cum a fost alintat de apropiaţi, a apărut abia la finalul numărului prezentat de ansamblu şi a salutat publicul. Astăzi, publicul i-a întors salutul, dându-i ultimul onor acestui brav bărbat, care şi-a ignorat boala, ca să-i înveţe pe tineri să iubească acest pământ românesc. Dumnezeu să-l odihnească!
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
