Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
mari 14 iulie 2026 02:03

Ziua Mondială a Sănătăţii la Şcoala Postliceală Sanitară "Henri Coandă"

 Această zi se marchează în fiecare an pe data de 7 aprilie, cu scopul de a aminti de întemeierea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), care a avut loc în anul 1948. Evenimentul reprezintă o oportunitate pentru locuitorii din orice comunitate să se implice în activităţi care pot duce la o stare de sănătate mai bună. Anul acesta a fost aleasă ca temă "depresia", boală care afectează oameni de toate vârstele, din toate categoriile socio-profesionale şi în toate ţările, provocând suferinţă mentală.

Cu această ocazie, viitorii asistenţi medicali de la Şcoala Postliceală Sanitară "Henri Coandă" au desfăşurat o serie de activităţi la care au invitat şi elevi de la Liceul Tehnologic "Constantin Dobrescu". Aceştia au venit însoţiţi de către directorul adjunct, prof. Dana Mioara Erfulescu, precum şi de prof. Daniela Dobrinoiu şi Nicoleta Bălăşoiu. Primii au făcut demonstraţii cu măsuri de prim ajutor, au prezentat referate şi au discutat despre tema propusă, de natură să ajute la o mai bună înţelegere a acestei boli şi a modului în care trebuie abordată. În plus, s-a organizat şi un concurs educativ, în urma căruia se vor da premii şi diplome.

"Depresia afectează capacitatea oamenilor de a efectua chiar şi cele mai simple sarcini de zi cu zi, uneori cu consecinţe devastatoare asupra relaţiilor cu familia ţi prietenii, dar şi capacitatea de a-şi câştiga existenţa. În cel mai rău caz, depresia poate duce la sinucidere. Astăzi depresia este a doua cauză de deces în rândul tinerilor cu vârste cuprinde între 15-29 de ani. Cu toate acestea, depresia pot fi prevenită şi tratată. O mai bună înţelegere a ceea ce este depresia şi modul în care poate fi prevenită şi tratată va ajuta la reducerea stigmatului asociat cu această boală şi va îndruma cât mai multe persoane bolnave spre ajutor de specialitate", ne-a declarat directorul instituţiei, prof. Ana Ungureanu.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It