Fără curent electric la jumătatea săptămânii!
Distribuţie Oltenia le pregăteşte surprize neplăcute în ultima săptămână din luna aprilie mai multor abonaţi din zona Curtea de Argeş. Conform programului de întreruperi afişat pe site-ul distribuitorului de energie electrică, calvarul va începe marţi cu întreruperi de scurtă durată în intervalele 09.30-10.00 şi 11.30-12.00 în comunele Morăreşti, satele Deduleşti, Luminile, Măncioiu - zona PTA 1 Măncioiu, Cepari - satele: Cepari, Valea Măgurii, Cepari-Ungureni, Urlueşti, Şendruleşti - PTA Epurare Cepari (terţ), MHC Cepari (terţ) şi Tigveni, satele Momaia, Bălteni, Blaj, Bîrseştii de Jos, Bîrseştii de Sus şi Tigveni - zona PTA Fermă Tigveni, PTA Uscător Tigveni. Furnizarea curentului electric se va opri în aceeaşi zi, între 09.30 şi 12.00, din nou la Tigveni, satele Tigveni - zona PTA Tigveni-Centru, Vlădeşti, Bălileşti, Badislava, PTA RMR Tigveni (terţ), zona PTA Şcoală Specială Tigveni, dar şi în comunele Poienarii de Argeş - în totalitate, PTA Societate Poienari (terţ) şi Ciofrângeni - în totalitate - PTA Bază Producţie (terţ), PTA Cosmote Piatra (terţ). Miercuri, condamnate la întuneric în plină zi sunt comunele Berevoeşti, sat Măneşti - zona PTA Măneşti şi Aninoasa, sat Slănic, PTA Taurine 1 Slănic (terţ), PTA Taurine 2 Slănic (terţ), PTA Cosmote Slănic (terţ), PTA Orange Aninoasa (terţ) - între 10.00 şi 16.00, însă nu vor scăpa de întreruperi de scurtă durată, între 09.30 şi 10.00 şi între 11.30 şi 12.00, nici locuitorii din comunele Şuici - în totalitate, PTA Staţie Epurare Şuici (terţ), MHC Şuici (terţ) şi Cepari - satele Cărpeniş şi Morăşti. În fine, între 09.30 şi 12.00, comuna Sălătrucu va fi afectată în totalitate de lipsa energiei electrice, inclusiv zonele PTCZ MHC Sălătrucu de Jos Bocănita (terţ), PTCZ MHC Sălătrucu de Sus (terţ), PTCZ MHC Vadu Frumos (terţ). Joi este anunţată o singură întrerupere, între 09.30 şi 11.30, în comuna Muşăteşti, satele Costeşti Vâlsan, Valea Muscelului, Vâlsăneşti şi Valea Faurului
Lucrările pot fi reprogramate în situaţia în care condiţiile meteo vor fi nefavorabile. Informaţii actualizate despre programul acestora sunt disponibile la adresa: www.distributieoltenia.ro. Constituie pericol iminent de electrocutare următoarele acţiuni întreprinse de persoane neautorizate: intrarea în posturile de transformare; urcarea pe stâlpii de susţinere ai reţelelor electrice; înlocuirea siguranţelor electrice în posturile de transformare, cutii de distribuţie, nişele şi firidele de la case şi blocuri de locuinţe. Deficienţele în alimentarea cu energie electrică ce afectează reţelele electrice din judeţul Argeş pot fi semnalate non-stop, direct operatorului de distribuţie, la unul dintre numerele de telefon 0800.500.000 - număr de telefon gratuit în orice reţea sau 0251.408.006, 0251.408.007 şi 0251.408.008 - numere de telefon cu tarif normal în reţeaua naţională. Tastând doar codul locului de consum şi numărul de telefon, utilizatorii reţelelor electrice pot sesiza întreruperile în alimentarea cu energie electrică după doar 20 de secunde de aşteptare şi fără a mai intra în contact cu un operator. Codul locului de consum se află pe factura de energie electrică şi începe cu 005.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
