Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
luni 13 iulie 2026 12:41

Triplu eveniment cultural-artistic la C.C.A.: pictură, literatură şi intarsie!

Mâine, începând cu ora 17.00, Centrul de Cultură şi Arte "George Topîrceanu" va găzdui un triplu eveniment cultural de înaltă ţinută, organizat în parteneriat cu Societatea Culturală "Anton Pann" din Rm. Vâlcea, Biblioteca Municipală Curtea de Argeş şi S.C. Prometeu Project S.R.L. În cadrul acestei manifestări vor avea loc trei momente distincte de artă şi literatură, adică două vernisaje şi o lansare de carte. Mai precis, artista vâlceană Violeta Scrociob va expune pentru publicul argeşean o suită de lucrări în acuarelă, iar poetul Nicu Cismaru, tot de peste Topolog, îşi va lansa volumul intitulat "Noaptea, şi tăcerea strigă". Cea mai inedită parte a evenimentului va fi expoziţia de intarsie semnată de Ioan Luca, oaspete din partea Asociaţiei "Seniorii", un septuagenar având la purtător un trecut productiv şi memorabil. Pentru cei care nu-l cunosc, despre Ioan Luca se spune că ocupă un loc de cinste printre pionierii aeronauticii vâlcene, care l-a format pe Bogdan Roman, şef al "Cupolei" de la IAR 93. Fost instructor la clasa de aeromodelism din cadrul Casei Pionierilor din Rm. Vâlcea, Ioan Luca a absolvit Şcoala de Ofiţeri Tehnici de Aviaţie în anul 1955, iar patru ani mai târziu a înfiinţat Cercul de Aero şi Navomodele din comuna Bujoreni. În anul 1971 a primit medalia de aur la Concursul Republican "Minitehnicus" desfăşurat la Mamaia şi tot din acelaşi an a coordonat Cercul de Intarsie şi Pirogravură din cadrul Casei Pionierilor Vâlceni. Dintre preocupările sale trebuie să amintim şi de sculptura în masă vie, unde s-a remarcat prin merii structuraţi în două trunchiuri sub forma literei "U". Cât despre intarsie, aceasta reprezintă o tehnică utilizată în ornamentarea mobilierului, constând în încrustarea în materialul lemnos de lucru a unor plăcuţe din os, fildeş, sidef sau chiar din lemn de altă culoare. Prin această tehnică se creează adevărate opere de artă care, mai ales pe vremuri, erau la mare căutare şi, cum procedura este extrem de laborioasă, se găseau la preţuri pe care şi le permiteau doar aristocraţii, care şi cereau asocieri între materiale dintre cele mai exotice, cum ar fi abanosul.

Revenind la eveniment, mai trebuie să ştiţi că organizatorii au şi doi invitaţi speciali: prof. univ. dr. Nicolae Melinescu, scriitor şi jurnalist şi prof. dr. Mihaela Rădulescu, critic literar. Cum un astfel de moment nu poate să aibă loc fără puţin condiment muzical, acesta va fi oferit de cavalistul Cornel Popescu, din Craiova şi de concitadinul Alexandru Mustea, cu arii de operă. Se promite şi un moment artistic de excepţie, marca HobbyDance-AdoreMio, club de dans coordonat de prof. Ion Gîrtonea. Miercuri seara vom avea, aşadar, un melanj de cultură numai bun de onorat cu prezenţa!

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It