Medalie de argint pentru Robert Nicolae Micu la naţionala de Matematică!
Elevul de clasa a XI-a de la Liceul Tehnologic "Ferdinand I" pe care vi l-am prezentat şi noi în cadrul unui interviu în urmă cu ceva timp s-a întors de la etapa naţională a Concursului de Matematică "Adolf Haimovici", desfăşurat la Iaşi, cu medalie de argint, după ce s-a clasat pe locul III cu 23 de puncte din cele 28 câte erau maxim. Nu trebuie trecuţi cu vederea nici colegii săi, Mihai Răzvan Budreală şi Ion Deaconu, care au obţinut menţiuni în urma notării cu 17, respectiv 16 puncte. De asemenea, la clasa a XII-a, Andreea Olteanu a obţinut 13 p, iar la clasa a X-a, Robert Cristian Buşaru, tot 13 p.
Revenind la Robert Micu, după ce a fost felicitat pentru reuşită, tânărului nostru i s-a comunicat că, dacă va dori să se înscrie la Facultatea de Matematică din Iaşi, va avea locul asigurat, conform regulamentului. De altfel, elevul se calificase şi la naţionala de Chimie însă, întrucât cele două concursuri s-au suprapus, a fost nevoit să facă o alegere, iar el a optat în cele din urmă pentru Matematică, fiind domeniul pe care vrea să continue cu studiile universitare. "Cred că am făcut o alegere bună, pentru că am primit şi loc la facultate la Iaşi, dar nu e o opţiune pentru mine acel oraş. Am hotărât aşa şi pentru că nu fusesem niciodată la Iaşi şi acum era o ocazie bună să-l şi văd. Eu nu am plecat cu gânduri pentru podium, pentru că era vorba despre etapa naţională, unde vin mulţi copii buni!... În orice caz, după concurs mi-am dat seama că nu a fost ceva ce nu ştiam să fac, trebuia doar să fiu atent mai mult. Din cauza neatenţiei, am şi greşit, dar sunt mulţumit de rezultat şi de faptul că am luat medalie de argint, pe care urmează s-o primesc acasă. Doamna prof. Răduţu era bucuroasă de rezultat, dar şi supărată într-un fel, pentru că ştia că puteam mai mult de atât. Părinţii sunt mândri de mine şi fericiţi pentru victorie!", ne-a declarat olimpicul. Acesta are deja planuri de vară, care speră să i se materializeze în curând. Este vorba despre Şcoala de Vară de la Oxford, care durează o săptămână şi unde s-a înscris recent: "Sper să mă selecteze... Mai am să trimit o recomandare de la un profesor. Mă avantajează şi faptul că toate cheltuielile sunt suportate de ei. Rezultatul o să-l aflu pe 15 iulie", a încheiat acesta.
Prof. Ana Răduţu ne-a mărturisit că Robert i-a făcut o surpriză foarte plăcută şi nu poate decât să se bucure şi să-l felicite pentru reuşita lui, mai ales că este la prima olimpiadă de acest fel: "Sunt foarte bucurosă de acest rezultat! Are şi el un mic regret, că putea fi şi mai bine, dar din neatenţie a avut o scăpare... Sâmbătă, când am vorbit cu el era foarte supărat şi pe urmă şi-a dat seama ce a făcut acolo. Oricum, este un rezultat foarte bun, pentru că la el este prima participare la o Olimpiadă de Matematică. Chiar sunt mulţumită! Are medalie de argint, deşi e locul III, dar punctajele au fost foarte apropiate şi aşa au decis. Sigur, suntem foarte bucuroşi şi pentru rezultatele celorlalţi. Mi-a părut rău de Robert Buşaru, care a fost la limită de menţiune. S-a tras linia deasupra lui. Din păcate, a scris corect pe ciornă şi a copiat greşit pe foaia de concurs. Le-am spus să fie foarte atenţi, asta să le fie învăţătură de minte, doarece micile scăpări le departajează rezultatele... În orice caz, din 28 de puncte, au rămas undeva pe la mijloc, nu s-au dus în jos de tot, dat fiind că ai noştri elevi nu au obţinut punctaje mai mici de 13..."
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
