Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
luni 13 iulie 2026 10:34

După 40 de ani, clasa primarului Panţurescu va asculta iar clopoţelul la "Vlaicu"!

Primarul Oraşului Regal Curtea de Argeş are ocazia ca sâmbătă să-şi revadă colegii alături de care a trăit din plin bucuriile şi necazurile vieţii de licean la "Vlaicu Vodă". La chemarea clopoţelului, se va striga din nou catalogul şi se vor înregistra absenţii. Absolvenţii promoţiei 1977 îşi vor revedea cu emoţiile inerente dascălii care le-au deschis noi orizonturi şi vor avea ocazia de a rememora amintiri din vremea când toate visurile le erau permise. Totodată, ca oameni maturi, aşezaţi, cu responsabilităţi, vor avea prilejul de a pune în balanţă trecutul, prezentul şi, de ce nu, chiar viitorul. "Atunci au absolvit patru clase şi toţi ne-am prezentat la Bac. Judecând după rezultate şi după traseele pe care ne-am desfăşurat fiecare activitatea ulterioară, se poate spune că am fost o generaţie bună. Lista colegilor care s-au remarcat este destul de lungă, astfel că am să spun câteva nume care-mi vin imediat în minte: Dan Dumitrache - actualmente medic oftamolog renumit la Braşov, Constantin Nicolau - profesor la liceul pe care l-a absolvit, Iuliana Frătoaica - medic la Spitalul Judeţean Argeş, Octavian Petrescu - profesor la Liceul Auto, antrenor de fotbal, actualul parlamentar liberal Dănuţ Bica... Pentru tot ceea ce am reuşit fiecare trebuie să le mulţumim profesorilor şi diriginţilor, care ne-au fost ca nişte părinţi - doamnele Silvia Tiţa (clasa A), Eugenia Axman (B), Elena Cîrstea (C) şi regretatul Gheorghe Eşanu (D) - precum şi profesori ca Sabina Manea (director adjunct), Niculina Stătescu, Elena Sterescu, Ecaterina Vasilescu, Magdalena Lemnaru, Elena Matache... Se cuvine să-i pomenim cu acest prilej pe profesorii noştri care parcă s-au grăbit să părăsească această lume, şi să ne aplecăm cu pioşenie în faţa amintirii lor: Silviu Stoiculescu, fost director, Nicolae Florea, Stan Cîrstea, Ilie Necula, Niculina Nicolau şi Silvia Necula. Regrete eterne pentru dumnealor, dar şi pentru foştii colegi, care s-au mutat într-o lume mai bună şi cărora le vom păstra veşnică amintire, ca şi dascălilor noştri - Nicolae Monea, Florentina Gheorghiu, Doru Sîrbu, Constantin Andrei, Camelia Florescu, Cornelia Ştefănescu şi Emil Ionescu", ne-a declarat vizibil emoţionat Constantin Panţurescu.

Erată: Dintr-o regretabilă eroare de informare, care nu ne aparţine, în textul publicat în ziar, numele doamnei profesor Sabina Manea a apărut printre cele ale colegilor decedaţi. Am fost informaţi despre această eroare, pe care o corectăm cu scuzele noastre respectuoase, adresându-i urarea de "Ani Mulţi cu Sănătate şi Bucurii!" 

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It