Proiectul ecologic "Mugur de Verde" s-a finalizat cu premii-surpriză şi lacrimi de bucurie la "Mircea cel Bătrân"!


Campania de educaţie ecologică şi mediu "Mugur de Verde", iniţiată de Dr. Oetker România în parteneriat cu revista "Infomediu", cu sprijinul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Argeş şi a Direcţiei Silvice Argeş, a ajuns la final. După cum vă informam noi într-o ediţie anterioară, acest proiect s-a desfăşurat la Şcoala Gimnazială "Mircea cel Bătrân" cu elevi exclusiv de la clasele a II-a. Scopul acţiunii ecologice a fost acela de a realiza o situaţie de educare şi conştientizare privind protecţia mediului care să cuprindă 100 de elevi din ciclul primar de la unitatea de învăţământ amintită, pentru a-i ajuta pe aceştia să dobândească atitudini şi comportamente responsabile faţă de natură şi spaţiul înconjurător. Ideea principală este ca aceşti copii, fiind educaţi de mici, să devină adulţii care vor concretiza cunoştinţele acumulate într-un mod de viaţă eco şi responsabil faţă mediul înconjurător. Concret, acest proiect reprezintă o nouă abordare în vederea conştientizării pentru protejarea mediului în care trăim cu toţii, mai ales prin încurajare la colectarea selectivă a deşeurilor, contribuindu-se astfel la construirea unei temelii în spiritul celor 3R: Reducere, Reutilizare şi Reciclare. În cadrul acţiunii, elevii de la "Mircea cel Bătrân" au plantat puieţi de brad la Pepiniera Silvică Dobroţ, au realizat machete din materiale reciclabile şi au desfăşurat diferite acţiuni în spirit ecologic. Coordonatorul principal al celor trei clase de elevi participante a fost directorul adjunct, prof. Aurelia Cîrstea, care i-a avut alături pe prof. Oana Panţeru, Gheorghe Panţuroiu, Alina Băiaşu şi Gheorghe Molea, directorul unităţii.
Luni, după ce au fost bifate toate activităţile înscrise în planul de lucru, a avut loc şi mult aşteptata sesiune de premiere, răsplata pentru munca, implicarea, dorinţa de afirmare şi de cooperare a elevilor care s-au întrecut în a dovedi care este cel mai mare ecologist sau iubitor de mediu şi natură! Chiar dacă nu toţi au primit acum premii, ci numai cei care au reuşit să impresioneze organizatorii prin realizările lor, tuturor li s-au oferit în timpul activităţilor şepci, ghiozdane personalizate cu numele proiectului, fructe, dulciuri eco, rechizite şi multe alte surprize. Adică, într-un final, toată lumea a fost mulţumită că a avut parte de recompense! Aşadar, luni au fost premiate clasele implicate în concursul de reciclare selectivă, dar şi elevii participanţi la concursul de machete. Stere Creţu, managerul de proiect, a fost prezent la festivitate şi a oferit personal din premiile puse la bătaie. La secţiunea de colectare selectivă, premiul I a fost acordat clasei a II-a A, coordonată de prof. Aurelia Cîrstea şi a constat într-un pachet de papetărie. Premiul II a revenit clasei a II-a C (o imprimantă color), îndrumată de prof. Gheorghe Panţuroiu, iar cel de-al treilea premiu (set sport: mingi de fotbal, baschet, volei, handbal, tenis de câmp, tenis de masă) i-a fost acordat clasei a II-a B, coordonată de prof. Oana Panţeru. La secţiunea de machete s-au oferit trei premii şi două menţiuni, astfel: Eduard Ionuţ Băiaşu - locul I (o consolă de jocuri şi un smartphone oferit din partea revistei "Infomediu"); Sofia Petricu - locul II (un ghiozdănel cu rechizite şi set de pictură); Alisia Zlotea - locul III (o bicicletă); Irina Ilie - menţiune I (o pereche de role); Andrei Stoica - menţiune II (o trotinetă).
Ocupantul locului I a realizat un roboţel cam cât el de mare, din diferite materiale şi obiecte din uzul gospodăresc, care altfel ar fi mers la gunoi. Şi, pentru a fi şi mai interesant, elevul l-a făcut pe roboţel să vorbească, printr-un sistem ingenios cu baterii, după ce a înregistrat cu vocea sa mesajul "Bine aţi venit la şcoală!". Tocmai de aceea, creaţia lui Eduard a fost pusă la intrarea în şcoală. În cadrul festivităţii de premiere a luat cuvântul şi directorul, prof. Gheorghe Molea, care a mulţumit organizatorilor, managerului de proiect şi Dr. Oetker pentru susţinerea şi implicarea şcolii "Mircea cel Bătrân" într-un proiect atât de frumos şi de constructiv. Totodată, mulţumiri au fost îndreptate şi către elevi şi dascăli, pentru implicare şi rezultatele lăudabile. În ceea ce-i priveşte pe copii, aceştia au fost foarte surprinşi când şi-au auzit numele strigate ca să-şi revendice premiile. "Se uitau în jur şi nu credeau că era vorba despre ei! S-au dus în faţă cu lacrimi in ochi. Cel cu trotineta, Andrei Stoica, tremura de emoţie. A fost o bucurie mare pentru toţi! Noi sperăm să fie un început, să continue acest minunat proiect, iar anul următor să câştige şi alţi copilaşi!", ne-a declarat prof. Aurelia Cîrstea.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
