In memoriam Stelian Ilie, Ansamblul HORA merge mai departe!
Din respect pentru memoria regretatului maestru coregraf Stelian Ilie, trecut prea devreme la cele veşnice, soţia - Jeaneta - şi fiica sa, Ionela Cîrstoveanu, au preluat ştafeta şi s-au ocupat în continuare de Ansamblul HORA, din Albeştii Argeşului. Profesionalismul celor două, plus talentul şi dedicaţia componenţilor, au fost ingredientele succesului obţinut recent, în 17 iunie, la Festivalul de dansuri populare "Gheorghe Popescu Judeţ", desfăşurat la Prioboieni. Acolo, ansamblul de pe Valea Argeşului a obţinut primul loc şi aprecierea specialiştilor în folclorul tradiţional. "Ne-am decis să ducem mai departe munca lui Stelică. Viaţa lui s-a legat de păstrarea şi transmiterea moştenirii folclorice către tinerele generaţii, transferându-le copiilor şi adolescenţilor pasiunea pentru tradiţiile autentice. Acum, împreună cu Ionela, caut să păstrăm aprinsă această flacără pe vatra veche şi cu sprijinul acestor tineri minunaţi cu care lucrăm, am obţinut o primă recunoaştere a muncii noastre, pe care o dedicăm memoriei celui care a fost Stelian Ilie!", ne-a declarat cu glasul înecat de lacrimi soţia sa. O decizie care se cere sprijinită, nu numai aplaudată diplomatic pentru prima reuşită!
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
