Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
luni 13 iulie 2026 06:14

O nouă întâlnire a Fiscului cu contribuabilii

Pentru a veni în întâmpinarea necesităţii permanente de îmbunătăţire a informării şi îndrumării contribuabililor, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş va organiza miercuri, de la ora 12,00, în sala de şedinţe a instituţiei (mezanin I, corp B, capacitate 160 locuri) o întâlnire cu contribuabilii persoane fizice şi juridice. Tematica propusă este aceasta: calendarul obligaţiilor fiscale pentru luna iunie 2017; SPAŢIUL PRIVAT VIRTUAL - serviciu pus la dispoziţia persoanelor fizice, persoanelor juridice şi altor entităţi fără personalitate juridică; principalele aspecte prevăzute în H.G. nr. 284/2017 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, aprobate  prin H.G. nr. 1/2016; alte aspecte fiscale de interes. Contribuabilii interesaţi vor putea primi anumite clarificări în timpul întâlnirii dacă transmit solicitarea până la data de 20 iunie 2017 pe una dintre adresele de e-mail: Camelia.Firu.AG@mfinante.ro sau Maria.Vladu.AG@mfinante.ro, cu menţiunea "Referitor întâlnire contribuabili". 

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It