Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
mari 14 iulie 2026 00:08

"Vacanţa de vară... la ţară!", la Goleşti

 Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii Goleşti, instituţie subordonată Consiliul Judeţean Argeş organizează, în perioada 21-25 august 2017, în cadrul Programului cultural-educaţional "Vacanţa de vară... la ţară!", ediţia a VIII-a a taberei de pictură cu tematică etnografică Elena Stoica şi micii pictori de la Corbeni, la care vor participa elevii Cercului de pictură "Culoare şi Vis" din Corbeni-Argeş, coordonaţi de prof. Elena Stoica. De câteva decenii, doamna Elena Stoica, cunoscută lumii de pe toate meridianele, împreună cu micuţii pictori de la Cercul de pictură "Culoare şi Vis", a obţinut sute de premii la concursuri naţionale şi internaţionale. Prezenţa acestora, timp de o săptămână, în spaţiul arhaic al satului românesc de la Goleşti va însemna, pentru copii, o călătorie tematică în trecut, care se va concretiza, nu doar prin redarea pe pânză a arhitecturii noastre tradiţionale, dar şi prin înţelegerea unor vechi obiceiuri strămoşeşti statornicite de sute de ani. Luni, la orele 11.00, în Parcul Goleştilor s-a deschis oficial tabăra de pictură.

De asemenea, ţesutul, meşteşug practicat pe teritoriul ţării noastre din timpuri străvechi, reprezintă una dintre dintre cele mai complexe activităţi casnice. De la tunsul oilor sau cultivarea inului şi a cânepii, până la recoltarea plantelor pentru obţinerea culorilor naturale, această activitate este emblematică pentru numeroase comunităţi tradiţionale. La atelier, copiii vor realiza covoraşe ţesute în 2 iţe, pe gherghef, cu motive ornamentale inspirate din zona etnografică a Olteniei. Lâna va fi vopsită cu ajutorul coloranţilor vegetali, obţinuţi din plante tinctoriale. Pe parcursul acestor zile, copii de la grădiniţe şi şcoli gimnaziale, din judeţul Argeş, vor descoperi tainele acestui meşteşug românesc. 

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It