Yildiz Entegre dublează efortul autorităţilor cu propriul sistem de sancţiuni în privinţa muncii "la negru"
Compania Yildiz Entegre România S.A., aflată în plin proces de construcţie a unei fabrici de procesare a lemnului în comuna Oarja, judeţul Argeş, va înăspri sancţiunile pentru subcontractorii care nu îşi desfăşoară activitatea conform legislaţiei româneşti în domeniul protecţiei muncii. Anunţul a fost făcut de directorul general al companiei, dl. Mustafa Korkmaz, după ce unul dintre subcontractorii săi a fost acuzat că a folosit muncitori fără forme legale pe şantierul din Oarja. Deşi autorităţile nu au soluţionat, încă, investigaţia asupra firmei subcontractoare, Yildiz Entegre România S.A. va dubla eforturile instituţiilor statului prin sistemul propriu de control. "Yildiz Entegre România S.A. este o companie care pune valorile umane între priorităţile sale esenţiale şi ne delimităm de orice formă de exploatare a resursei umane pe şantierul din Oarja. Atunci când am decis să facem această investiţie în judeţul Argeş am considerat că prezenţa noastră aici va ajuta comunitatea locală să se dezvolte. Încrederea noastră în subcontractori s-a manifestat, în primul rând, prin faptul că am ales să lucrăm cu companii locale, tocmai pentru a impulsiona mediul de afaceri. Ne păstrăm încrederea în subcontractorii noştri, dar vom dubla eforturile de verificare depuse de autorităţi cu propriul sistem de control şi sancţiuni", a declarat Mustafa Korkmaz.
Yildiz Entegre România S.A. se delimitează de orice acţiune prin care subcontractorii pot aduce prejudicii morale sau financiare comunităţii în care îşi desfăşoară activitatea. Compania nu încurajează şi nu doreşte să se asocieze cu astfel de practici, fiind dedicată scopului de a crea o investiţie care să genereze locuri de muncă şi beneficii pentru comunitatea locală. Drept dovadă stă faptul că, în urma controlului ITM Argeş, compania nu a primit niciun fel de sancţiune pentru angajaţii proprii.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
