Fructe şi legume proaspete, lactate şi produse de panificaţie pentru elevi
Vineri, Guvernul a adoptat printr-o hotărâre modul de aplicare şi de finanţare a Programului pentru şcoli al României în perioada 2017-2023. Conform actului normativ, pentru anul şcolar care urmează să înceapă, limita valorică zilnică/preşcolar/elev este de 2,05 lei, dintre care: 0,6 lei pentru porţia de fructe şi legume; 0,88 lei pentru porţia de lapte de consum şi produse lactate fără adaos de lapte praf; 0,57 lei pentru porţia de produse de panificaţie. Aproximativ 2,074 milioane de preşcolari şi elevi vor beneficia de acest program. Finanţarea va fi asigurată de la bugetul de stat prin sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată şi din fonduri externe nerambursabile. Pentru anul şcolar 2017-2018, de la bugetul de stat este prevăzută suma de 377,08 milioane lei, care se utilizează după cum urmează: 70,483 milioane lei pentru acordarea gratuită de fructe şi legume şi 41,408 milioane lei pentru derularea măsurilor educative, 109,3 milioane lei pentru acordarea gratuită de lapte de consum şi produse lactate fără adaos de lapte praf, 41,408 milioane lei pentru derularea măsurilor educative şi 114,4 milioane lei pentru acordarea gratuită de produse de panificaţie.
Produsele care pot fi distribuite preşcolarilor şi elevilor sunt: mere, pere, struguri de masă, prune, morcov, păstârnac, ţelină rădăcină, sfeclă roşie, ardei graşi, castraveţi proaspeţi, lapte de consum fără adaos de lapte praf (lapte tratat termic, pasteurizat sau UHT), produse lactate fermentate fără adaos de lapte praf (iaurt, lapte acru, lapte covăsit, chefir, sana şi alte sortimente de lapte fermentate sau acrite). Produsele de panificaţie sunt acestea: corn sau baton din făină integrală; covrigi simpli sau biscuiţi uscaţi din făină integrală fără adaos de zahăr, îndulcitori şi alţi aditivi alimentari. Pe parcursul săptămânii, unui preşcolar/elev i se vor acorda gratuit 2 porţii de fructe şi/sau legume, 2 porţii de lapte, o porţie de produse lactate şi 5 porţii de produse de panificaţie. Pentru asigurarea diversităţii, porţia de fructe şi/sau legume va fi însoţită de o porţie de biscuiţi şi/sau covrigi uscaţi, iar porţia de lapte şi produse lactate va fi însoţită de corn şi/sau baton. În cazul în care unităţile de învăţământ nu dispun de spaţii de depozitare, porţia de produse lactate poate fi înlocuită cu o porţie de lapte.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
