Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 19 aprilie 2024 07:54

Semne bune anul are!

Acestea se materializează prin rezultatele bune obţinute de elevii care au participat deja la primele două concursuri interjudeţene de matematică, din calendarul competitional al noului an şcolar care a debutat în septembrie. Astfel, pe 25.10.2014, la Piteşti, la Şcoala Gimnazială "Negru Vodă" a fost organizat Concursul interjudeţean de matematică - ARGESGIM - ediţia a VIII-a, iar în week-end-ul trecut, la Câmpulung, la Colegiul Naţional "Dinicu Golescu", s-a desfăşurat  ediţia a III-a a Concursului interjudeţean de matematică "Memorialul Gheorghe Cenuşe". La cele două competiţii s-au înscris cei mai buni elevi ai claselor IV-VIII de la şcoli din judeţele Argeş, Dâmboviţa şi Olt. Tradiţia bunelor rezultate obţinute pentru oraşul nostru a fost continuată de elevii de la Şcoala Gimnazială "Mircea cel Bătrân". Dintre laureaţi îi amintim, la primul concurs: de la clasa a VI-a, Premiul I – Matei Iuliu Vitan şi la clasa a VIII-a Tiberiu Ştefan Uţă si Ciprian Duţă – Menţiuni. La al doilea concurs, merituoşii au fost: la clasa a V-a, eleva Raluca Elena Sabie – Premiul III; la clasa a VI-a, Premiul I – Matei Iuliu Vitan, Premiul II – Răzvan Andrei Dobrin şi Premiul III – Sebastian Mihail Badea, Karla Maria Ionescu şi Andy Ionuţ Zinca; la clasa a VII-a, Maria Raluca Olteanu – Premiul III şi Dorin Ilea - Menţiune, iar la clasa a VIII-a Tiberiu Ştefan Uţă – Premiul III şi Alisa Ştefania Ilie – Menţiune. Îndrumarea micilor matematicieni a fost realizată de profesoara Adriana Niţă, pentru clasele a V-a, a VII-a şi a VIII-a şi de profesorii Adrian Gobej şi Nicolae Niţă, pentru clasa a VI-a. 

 

 

 

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 10 lei, pe trei luni 28 de lei, pe șase luni 54 de lei, iar pe un an 100 de lei.