Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
smbt 11 iulie 2026 14:41

La "Mircea cel Bătrân", elevii au primit informaţii despre legile în vigoare

În săptămâna 5-9 martie 2018, la Şcoala Gimnazială "Mircea cel Bătrân" din Curtea de Argeş s-au desfăşurat diverse acţiuni la clasele I-VIII cu privire la educaţia juridică în unităţile de învăţământ. Acestea au constat în expuneri, proiectări, prelegeri, discuţii interactive între elevi şi persoane invitate ca voluntari cu experienţă juridică (avocaţi, procurori, judecători etc.). Printre oaspeţii care au onorat invitaţia s-au numărat prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş, Valentina Băltăreţu şi avocatul Daniela Bucuroiu-Gavrilă. Temele pe care s-a discutat au fost acestea: "Faptele mele şi consecinţele acestora" - clasa a VIII-a A (diriginte, prof. Florenţa Ilie), clasa a VIII-a B (diriginte, prof. Lucia Chirca), clasa a VIII-a C (diriginte, prof. Ramona Elena Leca) şi clasa a VII-a C (diriginte, prof. Rodica Cristieana Bucăţa) şi "Drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului" - clasa a VII-a A (diriginte, prof. Adriana Niţă), clasa a VII-a B (diriginte, prof. Ion Toma) şi clasa a VII-a D (diriginte, prof. Gheorghiţa Alina Băiaşu).

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It