Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
smbt 11 iulie 2026 00:58

O zi cu ploi torenţiale şi descărcări electrice!

Mâine, vremea se va menţine instabilă, cu înnorări temporar accentuate, averse ce vor mai avea şi caracter torenţial şi descărcări electrice. Local, cantităţile de apă vor fi însemnate şi vor fi condiţii de grindină. Vântul va sufla slab, până la moderat, cu unele intensificări în timpul ploilor. Temperaturile maxime se vor încadra între 20 şi 26 grade Celsius, iar cele minime, între 12 şi 17 grade Celsius. La munte, vremea va fi în continuare instabilă. Cerul va avea înnorări temporar accentuate, se vor semnala averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice şi intensificări temporare ale vântului. Pe arii restrânse, cantităţile de apă vor fi mai însemnate. Temperatura aerului nu va avea variaţii semnificative faţă de ziua precedentă, ne-au informat specialiştii din cadrul Centrului Regional Meteorologic Muntenia.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It