3,48% rata şomajului înregistrat în evidenţele ANOFM în luna mai 2018!
Rata şomajului la nivel naţional, calculată de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, îşi menţine aspectul descendent. Astfel, la sfârşitul lunii mai 2018, acest indicator a fost de 3,48%, în scădere cu 0,10 p.p. faţă de luna anterioară şi sub valoarea înregistrată la finele aceleiaşi luni a anului 2017 cu 0,72 p.p. Numărul total de şomeri la finele lunii mai a.c., de 303.964 persoane, a scăzut cu 9.061 faţă de cel de la finele lunii anterioare. Din totalul şomerilor înregistraţi, 53.148 au fost şomeri indemnizaţi şi 250.816 neindemnizaţi. Comparativ cu luna precedentă, rata şomajului masculin a scăzut faţă de luna precedentă, de la 3,78% în luna aprilie 2018 la 3,65%, iar rata şomajului feminin a scăzut de la 3,35% în luna aprilie 2018 la 3,27%. În judeţul Argeş, situaţia este următoarea: 8.734 şomeri, dintre care 3.900 femei; 1.791 şomeri indemnizaţi şi 6.943 neindemnizaţi; rata şomajului feminină 3,40%, rata şomajului masculină 3,24%.
În funcţie de mediul de rezidenţă, numărul şomerilor la finele lunii mai se prezintă astfel: 86.006 şomeri provin din mediul urban şi 217.958 şomeri provin din mediul rural. Cei mai mulţi aveau între 40 şi 49 ani (91.251), urmaţi de cei din grupa de vârstă 30-39 ani (61.003), la polul opus aflându-se persoanele între 25 şi 29 ani (19.008). Referitor la structura şomajului după nivelul de instruire, şomerii fără studii şi cei cu nivel de instruire primar au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele ANOFM (36,65%). Şomerii cu nivel de instruire gimnazial reprezintă 32,44% din totalul şomerilor înregistraţi, iar cei cu studii universitare, 4,76%. Mai multe informaţii privind situaţia statistică a şomajului la sfârşitul lunii mai 2018 pot fi vizualizate accesând www.anofm.ro, Secţiunea "Statistici".
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
