Stareţul Caliopie: "Ipoteza că Mănăstirea Argeşului ar fi în pericol din cauza infiltraţiilor de apă este pură speculaţie de presă!"
Recent a stârnit mare emoţie ştirea prin care mass-media trăgea un semnal de alarmă pentru salvarea unuia dintre cele mai importante monumente de cult medieval din România. S-a spus că din cauza infiltraţiilor de apă prin acoperiş, ar fi afectată nu numai pictura de o valoare inestimabilă, dar şi mormintele Regelui Carol I şi al Reginei Elisabeta. De aici până la a se ajunge la accente de-a dreptul isterice n-a mai fost decât un pas, care a fost făcut cu entuziasmul de rigoare de către jurnaliştii avizi de senzaţional cu orice preţ. Care însă nu realizează cât rău pot face asemenea demersuri nejudecate...
"Infiltraţiile sunt reale, dar nu este vorba despre acoperiş!"
Arhimandritul Caliopie Ichim, stareţul Mănăstirii Curtea de Argeş, ne-a răspuns fără reţineri în momentul în care l-am contactat că s-a exagerat cu această poveste: "Eu am dat o declaraţie care a fost destul de corect preluată. În ea afirmam că o echipă de tehnicieni a făcut studiile necesare, astfel încât s-a găsit soluţia cea mai potrivită: executarea unor drenuri, care să îndepărteze surplusul de apă care se infiltra în peretele de cărămidă şi în felul acesta s-a ajuns la degradarea picturii. Numai că unii, în goana după senzaţional, au simţit probabil nevoia să epateze şi au ieşit cu titluri care sugerau că ar fi o problemă de viaţă şi de moarte, ceea ce nu este deloc adevărat! Analizând conţinutul declaraţiei mele, se poate înţelege foarte clar că sunt nişte infiltraţii în peretele de cărămidă, provocate de surplusul de apă din sol, şi nicidecum despre infiltraţii de apă prin acoperiş. Ca să lămurim situaţia, trebuie să punem adevărul în drepturile legitime. Mănăstirea Argeşului s-a construit pe un teren mlăştinos. Soluţia tehnică adoptată la acea vreme a fost aceea de a introduce nişte piloni în pământul care mustea de apă, pe care s-a construit temelia din cărămidă. Este ştiut că, în timp, acest material de construcţie, oricât ar fi fost de bine ars, ajunge să permită infiltraţii de apă... Ca să n-o mai lungim, oricine a vizitat parcul Mănăstirii Meşterului Manole, ctitorită în secolul al XVI-lea de către Sf. Voievod Neagoe Basarab, a putut observa că, după ploi, acolo bălteşte apa. Deci, solul din zonă este suprasaturat de apă. Q.E.D.! (Quod erat demonstrandum - Ceea ce era de demonstrat)!"
Proiecte de câte 5 milioane euro
Stareţul Caliopie Ichim a mai ţinut să lămurească şi alt aspect, şi anume acela care viza suma de 5 milioane euro considerată a fi indispensabilă pentru salvarea Mănăstirii Argeşului, pe care mijloacele mass-media au avansat-o: "O echipă de experţi lucrează, într-adevăr, la un proiect cu această valoare, care are ca obiectiv rezolvarea problemei infiltraţiilor din catedrală, pe baza accesării unor fonduri europene necesare acoperirii costurilor lucrărilor. Valoarea proiectului este, într-adevăr, de maxim 5 milioane euro, dar nu este singurul... Un altul de aceeaşi valoare, tot din fonduri europene, este în execuţie şi are ca obiectiv finanţarea restaurării Palatului din curtea Mănăstirii. În sfârşit, mai avem un al treilea, tot de 5 milioane euro, care vizează Parcul Mănăstirii Argeşului, atât de atractiv pentru pelerini ca şi celelalte aşezăminte, care va deveni şi mai frumos, aşa cum se şi cuvine!"
Să mai reţinem faptul că ultima restaurare a Catedralei Mănăstirii s-a executat în perioada 2003-2009, atunci când a fost schimbat acoperişul şi s-a curăţat piatra exterioară. Lucrările au trenat extrem de mult, ceea ce l-a supărat rău de tot pe Arhiepiscopul Calinic. Înalt Prea Sfinţia Sa îi spunea în acea perioadă autorului acestor rânduri că a ajuns să-i ameninţe cu afurisenia pe specialiştii de la Patrimoniu şi Monumente istorice, care nu reuşeau să se pună de acord asupra unor lucruri, dând impresia că trăgeau de timp nepermis de mult, aproape sfidător. Şi avea dreptate, căci acele lucrări de restaurare a acoperişului catedralei duraseră mai mult decât construcţia sfântului lăcaş de cult ortodox, pe care istoricii îl consideră a fi cel mai important din ţară, după "Sfinţii Trei Ierarhi" din Iaşi şi Mănăstirea Voroneţ. Şi care a oferit odihna de veci pentru primii regi ai României - Carol I şi Elisabeta, Ferdinand şi Maria. În Parcul Mănăstirii Argeşului îşi doarme somnul veşniciei şi Carol al II-lea, în timp ce în vecinătate, Regele Mihai I şi Regina Ana au fost înmormântaţi în Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală, de pe Bulevardul Basarabilor.
Scurt istoric
Curtea de Argeş a fost prima Cetate de Scaun a Basarabilor întemeietori de neam şi ţară, unde şi-a aflat Curtea Domnească Basarab I (1310-1352), biruitor asupra oştilor maghiare ale regelui Carol Robert de Anjou, la Posada, în noiembrie 1330, când a obţinut independenţa statului său. Curtea a fost apoi mutată temporar la Câmpulung-Muscel, revenind în timpul fiului Întemeietorului, în domnia lui Nicolae Alexandru (1352-1364). În timpul domniei sale s-a înfiinţat la Curtea de Argeş Mitropolia Ungro-Vlahiei (1359), în această perioadă fiind ridicată pe temeliile unui lăcaş mai vechi Biserica Sfântul Nicolae (Biserica Domnească), prima necropolă a domnitorilor români dintre Carpaţi şi Dunăre, dar şi Biserica Sân-Nicoară, de rit catolic, pentru Doamna Clara, soţia lui Nicolae Alexandru, precum şi Biserica Sfântul Nicolae cel Mic, despre care se spune că ar fi fost ctitorită de mama voievodului, Doamna Margareta.
În timpul domniei lui Mircea cel Bătrân, Curtea Domnească a fost mutată la Târgovişte, fapt atestat într-un act al fiului şi asociatului său la domnie, Mihail I, datat 1417-1418, însă chiar şi după acest moment, Curtea de Argeş a rămas un important centru religios şi cultural. La începutul secolului al XVI-lea, în anul 1512, Neagoe Basarab urca pe tronul Ţării Româneşti, iar după trei ani, a hotărât începerea lucrărilor la Mănăstirea Curtea de Argeş. Despre acest moment, Nicolae Iorga arăta în "Istoria Bisericii Româneşti şi a vieţii religioase a Românilor", apărută la Tipografia "Neamul Românesc", la Vălenii de Munte, în 1908, că "toate silinţele şi toată bogăţia însă şi le cheltui Neagoe pentru a da Argeşului, de unde plecase Mitropolitul pentru a se aşeza la Târgovişte lângă Domn (care totuşi stătea uneori şi la Argeş, aproape de sprijinitorii săi ardeleni), cea mai frumoasă din mănăstirile aflătoare pe pământul românesc". Biserica mănăstirii a fost clădită chiar pe locul vechii mitropolii ridicată aici în anul 1359, iar lucrările au fost încheiate în anul 1517, sfinţirea noului lăcaş de cult săvârşindu-se în data de 15 august, în ziua prăznuirii Adormirii Maicii Domnului. Atunci a fost uns stareţ Iosif. La eveniment a fost prezent ctitorul, curtea voievodală, dar şi Teolipt, Patriarhul Constantinopolului, care a venit însoţit de un sobor alcătuit din toţi arhimandriţii şi egumenii mănăstirilor din Muntele Athos şi de tot "clerosul" din Ţara Românească, în frunte cu Mitropolitul Macarie.
Legată de această construcţie este şi fascinanta legendă a Meşterului Manole şi mitul sacrificiului necesar. Primele icoane sfinte au fost darul ctitorului, dar pictura interioară catedralei s-a încheiat cu contribuţia zugravului Dobromir abia în timpul ginerelui Sf. Neagoe Basarab, Radu de la Afumaţi, în 1526.
Câteva repere trebuie amintite, căci în 1793, Mănăstirea Argeşului a dobândit statut de reşedinţă episcopală, iar la 29 octombrie 1802 a fost afectată de un important cutremur, urmat - la câţiva ani distanţă - de un incendiu şi, la 28 ianuarie 1838, de un alt cutremur. În această perioadă, Episcopia a fost condusă de nume importante, buni păstori şi luminaţi patrioţi, fiind de menţionat sfetnicul apropiat al lui Tudor Vladimirescu, Ilarion (1820-1823; 1828-1845). Au urmat alte incendii în ianuarie 1866, în aprilie şi, respectiv, decembrie 1867, care au adus pagube importante mănăstirii.
Între anii 1875-1886, biserica Mănăstirii Curtea de Argeş a fost refăcută în forma care a dăinuit până în prezent, Regele Carol I angajându-l pe celebrul arhitect francez André Lecomte du Noüy pentru proiectul refacerii lăcaşului. Acesta a adoptat şi unele soluţii arhitecturale controversate, printre măsurile incluse în proiect aflându-se demolarea marii clopotniţe ridicate de Matei Basarab şi înlăturarea zidului fortificat de la exterior. Tot Carol I a construit Parcul Mănăstirii Argeşului şi Palatul Episcopal (1886-1890), care era folosit ca reşedinţă regală de vară. Construită în stil german, clădirea este simetric dispusă în raport cu axa Catedralei, având în centru paraclisul, cu turnul-clopotniţă. Paraclisul (ridicat cu un an înainte de Palatul Regal) adăposteşte moaştele Sfintei Muceniţe Filofteia. Resfinţirea s-a oficiat în 12 octombrie 1886.
Aceasta este - în mare - istoria plină de învăţăminte a acestui lăcaş de cult de care se îngrijeşte acum cu creştinească pioşenie stareţul, arhimandritul Caliopie, crescut sub aripa ÎPS Calinic şi promovat pentru calităţile pe care acesta le-a descoperit la fiul său sufletesc...
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
