Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 17 iulie 2026 19:32

Investiţii finalizate la Valea Danului

Primarul Vasile Dina a depus, zilele trecute, la Târgovişte, documentele doveditoare ale ultimelor plăţi către firmele implicate în realizarea proiectului de dezvoltare a infrastructurii localităţii finanţat din fonduri europene pe Măsura 322. A fost nevoie pentru aceasta ca primăria să contracteze un credit de circa 19 miliarde lei de la CEC. Proiectul a constat în asfaltarea DC 239, din satul Borobăneşti, în lungime de 1.950 m, a încă 1.040 m din DC 251, din satul Ciureşti şi realizarea unui centru de îngrijire copii pentru maximum 20 persoane. S-au realizat, de asemenea, mai multe foraje la mare adâncime pentru alimentarea cu apă a satelor Verneşti, Bolculeşti şi Băniceşti, precum şi staţia de epurare a apelor menajere uzate din satul Verneşti. "Urmează ca în următoarele săptămâni să primim vizita experţilor de la Târgovişte, care vor verifica dacă lucrările executate corespund cu cele din documentele depuse de noi, pentru ca mai apoi să ne fie viraţi banii de la Uniunea Europeană. Eu sunt convins că nu vor fi probleme, dar a fost un proiect greu, cu investiţii de peste 2,5 milioane de euro, care s-a derulat pe mai mulţi ani şi suntem bucuroşi că am reuşit să-l ducem la final. În acelaşi timp, sunt conştient că mai avem multe de făcut pentru aducerea comunei noastre la standardele de civilizaţie ale unei comunităţi europene, astfel încât am demarat deja noi proiecte, pe care le-am depus la minister", ne-a spus primarul Dina.

 

 

 

Pin It