Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 17 iulie 2026 19:34

Tudor Pendiuc a fost suspendat din funcție

Prefectul județului Argeș, Mihail Oprescu, a semnat ieri ordinul de suspendare din funcție a primarului municipiului Pitești, arestat preventiv într-un dosar de corupție instrumentat de DNA. Tudor Pendiuc a fost reţinut  preventiv în data de 7 noiembrie 2014, într-un dosar în care este cercetat pentru corupție în legătură cu încheierea unui contract nelegal privind transportul public local. Primarul este acuzat de luare de mită și abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave și în formă continuată. "În urma comunicării de către instanță a faptului că Tudor Pendiuc rămâne în stare de arest, am decis semnarea ordinului de suspendare a acestuia din funcție. Ordinul a fost comunicat atât Consiliului Local Pitești, Primăriei Pitești, cât și celorlalte instituții abilitate", a declarat prefectul Mihail Oprescu. 

Ordinul prefectului a intrat în vigoare imediat ce acesta a fost semnat, mai exact în data de 20 ianuarie 2015. Atribuțiile primarului Tudor Pendiuc au fost preluate din 25 noiembrie 2014, de viceprimarul Cornel Ionică, conform unei hotărâri adoptate de Consiliul Local Pitești. De ieri, în baza amintitului ordin al prefectului, acesta îndeplineşte funcţia de primar interimar, având drept de decizie şi semnătură. Deşi a fost suspendat, Pendiuc îşi păstrează mandatul şi, în cazul în care ar ieşi din arest şi nu ar exista interdicţii din partea instanţei, acesta ar putea reveni la serviciu.

 

 

 

 

Pin It