Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 17 iulie 2026 17:03

Concurs pentru atestare administrator imobil

Primăria Curtea de Argeș organizează concurs de atestare, pentru persoanele fizice pentru desfăşurarea activității de administrare a imobilelor -condominii. Candidații care vor să participe la concurs trebuie să îndeplinească următoarele condiții: să aibă cetățenie română; să aibă deplinătate capacitate de exercițiu; stare de sănătate bună; să prezintă garanții morale desfășurării unei astfel de activități; să aibă cel puțin studii liceale și să nu fi fost condamnat penal sau învinuit pentru săvârșirea unei infracțiuni. 

 

Datele desfăşurării concursului

 

Dosarele se depun până la data de 6 martie a.c.  În data de 20 martie vor fi afișate rezultatele selecției dosarelor admise să participe la examen. Proba scrisă pentru candidații rămași în concurs va avea loc în data de 24 martie la sediul Primăriei Municipale Curtea de Argeș de la orele 11.00. Ultima probă va fi interviul, care va avea loc la în data de 30 martie, de la orele 10.00. Date privind documentele necesare pentru înscriere cât și bibliografia de concurs pot fi aflate de pe site-ul primăriei la secțiunea concurs.

 

 

Pin It