Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
luni 6 iulie 2026 13:02

Executivul a aprobat funcţionarea unităţilor-pilot de învăţământ

Începând cu anul şcolar 2020-2021, în sistemul de învăţământ preuniversitar vor funcţiona unităţi de învăţământ cu statut de unităţi-pilot, experimentale şi de aplicaţie. Decizia a fost adoptată în şedinţa Guvernului de joi, 16 iulie, şi face posibilă pilotarea politicilor publice cu impact real în domeniul educaţional. Rolul unităţilor de învăţământ cu statut de unităţi-pilot, experimentale şi de aplicaţie este de a pune în aplicare şi de a evalua proiecte de cercetare educaţională, noi modele curriculare şi de carieră didactică, în vederea fundamentării de politici publice la nivel naţional. Pentru anul şcolar 2020-2021, lista unităţilor de învăţământ preuniversitar care vor funcţiona ca unităţi-pilot, experimentale şi de aplicaţie, se aprobă prin ordin al ministrului Educaţiei şi Cercetării până cel târziu la data de 15 august 2020. De asemenea, Ministerul Educaţiei şi Cercetării va aproba metodologia de înfiinţare şi funcţionare a unităţilor-pilot, experimentale şi de aplicaţie. Aceasta va cuprinde şapte componente: modalitatea prin care unităţile de învăţământ preuniversitar pot solicita dobândirea acestui statut; criteriile de selecţie; modelele curriculare şi de carieră didactică; structura de personal şi modalităţile de organizare a normei de muncă pentru personalul didactic şi nedidactic; mecanismele de finanţare; mecanismul de monitorizare şi evaluare; alte reglementări necesare înfiinţării şi funcţionării, inclusiv Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar cu statut de unităţi-pilot, experimentale şi de aplicaţie (până la data de 1 august 2020). Hotărârea de Guvern va facilita implementarea obiectivelor strategice ale proiectului România Educată, perceput de către societate ca prioritate critică, cu alte cuvinte, pilotarea unui nou model centrat pe oferta curriculară a fiecărei şcoli-pilot în parte, în acord cu valorile, profilul absolventului, competenţele-cheie şi ariile de învăţare, definite de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It