In memoriam ing. Vasile Turtă, unul dintre ctitorii de la ELECTROARGEŞ
Marţi, 21 iulie, familia, rudele şi prietenii, alături de care s-a aflat o delegaţie de la ELECTROARGEŞ, l-au condus pe ultimul drum pe cel care a fost valorosul ing. Vasile Turtă, cel care timp de peste 35 de ani a fost tehnologul-şef al brandului de produse electrotehnice din Curtea de Argeş. Argeşean get-beget, absolvent al SMM, astăzi Colegiul Naţional "Vlaicu Vodă", apoi al Facultăţii de TCM din cadrul Universităţii Politehnice Bucureşti, acesta şi-a început cariera la Autoturisme "Dacia". După 3 ani, în 1971, a revenit în oraşul natal, unde începuse construcţia "Fabricii de bunuri de larg consum electromotorice"- cum apare înscrisul în Decretul Prezidenţial de înfiinţare. Grupul iniţial restrâns al angajaţilor, în frunte cu primul director, ing. Aurel ILEA, două dactilografe, eu şi o secretară l-am primit bucuroşi în vastul birou de la subsolul vechii primării unde, ulterior, am încăput 18 colegi. Fabrica apăruse în contextul dezvoltării industriale fără precedent în istoria României. Uriaşa nevoie de forţă de muncă era acoperită de tinerii satelor atraşi de mirajul unei vieţi mai bune în oraş. Aparatura electrică de uz casnic (aspiratoare de praf, mixere de bucătărie, râşniţe de cafea, uscătoare de păr, ventilatoare de masă, de geam, aeroterme) se fabricau atunci la "Electromotor" (EMT) Timişoara. Conducătorul comunist al ţării, Nicolae Ceauşescu, îşi propunea să şteargă cât mai repede decalajul tehnologic considerabil faţă de ţările dezvoltate ale lumii. Calea era implementarea de idei noi pentru creşterea productivităţii şi reducerea costurilor unor produse fiabile, vandabile pe piaţa internă şi mai ales la export. Sculele electrice portabile se produceau tot ca producţie secundară la EMT, iar noi primisem misiunea de a le pune pe piaţă de la moderna fabrică din Curtea de Argeş.
Un colectiv "în focul muncii"
Directorul, regretatul ing. Aurel Ilea, ne-a mobilizat din start pe mine şi pe colegul Turtă. Timp de maxim 15 minute a sintetizat clar ceea ce aveam de făcut noi în următorii doi ani, bazându-se pe intuiţie şi informaţiile de la minister, unde-şi făcuse mulţi prieteni. În fapt, ne-a avertizat că urmează o perioadă foarte grea, deoarece termenele de intrare în funcţiune a noii fabrici se vor scurta cu cel puţin un an şi nu va fi 1974. Ne-a dus în faţa unui munte de dosare şi ne-a spus: "Vă veţi ocupa mai întâi de utilajele de import, concepeţi fişele tehnice, le traduceţi în engleză, germană sau franceză, după care mergeţi la Electrouzinproiect Bucureşti - proiectantul general - pentru aprobare. Luaţi negaţiile producătorilor români, apoi mergeţi la Maşinexportimport, la Tehnoimport, la Electroexportimport - după caz - pentru ca ei să solicite introducerea în planul de import".
A fost o muncă incredibil de solicitantă, pentru că trebuia să examinăm atent ofertele furnizorilor (minim trei pentru fiecare utilaj), corelând strict cerinţele noastre cu ce fabricau ei în serie, pentru a ne înscrie în suma aprobată strict pentru fiecare. Ne-am împrietenit sub presiunea muncii, ne-am dat seama că trebuia să ne corelam mişcările, să planificăm fiecare deplasare cu mare grijă ca să nu ne distrugem familiile, fiind în permanentă cursă nebună cu termenele, trecând din maşini în avioane şi de-acolo în trenuri sau barcaze... Eram consideraţi experimentaţi, deoarece el lucrase trei ani la Dacia, iar eu doi la Direcţia de Automatizări şi Acţionări Electrice de la Combinatul Petrochimic Piteşti. Am adus astfel utilaje şi dotări din ţară, de la Lugoj, Timişoara, Arad, Oradea, Cluj, Tg. Mureş, Iaşi, Bârlad, Roman, Bacău, Braşov, Sibiu, Săcele, Zărneşti, Craiova, Piteşti, Sighişoara, Târgovişte sau Cugir... Trecuserăm la faza transferului de documentaţie tehnică (scule, dispozitive, verificatoare, desene constructive, fişe tehnologice, standarde, norme interne de produs, proceduri de teste de laborator, teste de fiabilitate). Colegul Vasile Turtă a fost numit tehnolog-şef, cu misiunea de asigurare a tehnologiilor de fabricaţie, transferul SDV-urilor şi a montajului benzilor de asamblare. Totodată se ocupa şi de monitorizarea pregătirii personalului tânăr trimis la calificare în Timişoara. Eu am devenit constructor-şef, responsabil cu documentaţia constructivă, prototipuri, laboratoare de încercări, norme tehnice de produs, omologarea finală - după obţinerea buletinelor de încercări de la ICPE Bucureşti, respectiv INCERC pentru power tools. N-aveam zile libere, căci lucram şi duminicile cel puţin până la prânz, deoarece precarităţii tehnologiilor preluate de la EMT i s-a adăugat şi lovitura dată de valul emigrării inginerilor şi tehnicienilor şvabi sau saşi în Germania, şi mai ales în Israel, "vânduţi" de statul nostru pe preţuri convenite cu cancelarul neamţ. Ceauşescu a jucat o carte mare atunci, condiţionând aprobarea plecărilor specialiştilor pregătiţi de noi de obţinerea tehnologiilor înalte de care ţara avea nevoie pentru dezvoltarea producţiei de energie pe bază de cărbune, a generatoarelor şi turbinelor de mare putere, ca şi a aviaţiei, a construcţiei de nave, a industriei informatice, a fabricaţiei de calculatoare şi de echipamente periferice. Vorbim despre tehnologii pe care nu le avea vreo ţară din sistemul CAER!...
A fost o nebunie, dar ceea ce părea a fi irealizabil am reuşit cu ing. Turtă, graţie entuziasmului şi rezistenţei psihice alimentată de dorinţa reuşitei, pe care numai în contextul de atunci mi le explic... Ca şi când nu aveam destule pe cap, primarul Vasile Mohan, prim-secretarul PCR pe oraş, cel care a avut forţa să aducă la noi unităţi productive moderne, nepoluante, precum Fabrica de Piese Radio ori cea de Bioproteine şi să evite aducerea unui combinat de ciment la noi, a dat dispoziţie ca EECTROARGEŞ (ELAG) să contribuie şi la construcţia fostului Cinema UNIREA!...
Naşterea unui brand de piaţă
Directorul Ilea estimase corect termenul la care fabrica a scos pe poartă primele aspiratoare printr-o "coacere forţată" care a necesitat un volum uriaş de muncă încordată, mai ales că planul de licenţe de unelte şi de motoare electrice mici şi de colectoare n-a fost realizat. Cum era vorba despre valută, am fost avertizaţi să renunţăm la ideea folosirii licenţelor străine şi ni s-a impus să dovedim spirit creativ, de inventatori. ICPE Bucureşti a primit sarcină prin planul de stat să proiecteze o serie de unelte electrice portabile şi o serie nouă de micromotoare universale cu colector (seria U2), soldată cu un fiasco din diverse motive. Noi, inginerii de la ELAG, am fost nevoiţi să ne descurcăm. Ajunseseram la 2.500 de angajaţi care trebuiau să producă, primarul dorea înlocuirea directorului pe motivul neîndeplinirii planului, penalizările la salarii curgeau... Repet, ca să reţină generaţia actuală, că noi eram uniţi, ne bazam pe forţele proprii şi refuzam ideea înfrângerii! Centrala industrială şi ministerul ne ajutau cu execuţia de matriţe şi de dispozitive, în regim de urgenţă, fapt ce ne-a dat aripi şi, pas cu pas, am depăşit impasul. În 1974 am obţinut omologarea din partea britanicilor de la BSI a aspiratorului Ajax fabricat după norme de securitate britanice şi astfel vândut prin firma MERCUR în Londra. Pe un sistem complicat de relaţii pe care clientul principal le avea cu o altă firmă britanică ce exporta în România cosmetice, whisky, lame de ras "Gillette" şi bormaşini Black&Decker, pentru un aspirator Ajax se primea în cont 2.981 lei! Am omologat o bormaşină de două ori mai uşoară decât faimoasa MG4, de la EMT, am pus la punct fabricaţia integrată a motoarelor U35 şi a altor produse. Prin EEI Bucureşti am primit propunerea de a forma un joint-venture cu celebra Black&Decker (care ştia despre noi de la importatorul de aspiratoare, foarte apreciate de londonezii cu venituri mici), ca să fabricăm la ELAG 1 milion de bormaşini pe an, pe care ei să le exporte în China. Împreună cu regretatul ing. Turtă şi alţi doi colegi am primit delegaţia specială de evaluatori englezi şi, după 4 zile, am predat un raport extrem de favorabil care recomanda investitorilor să acţioneze, apreciind că eram capabili să fabricăm la standardele britanice. Asta în timp ce acasă eram criticaţi de partidul nemulţumit că nu făceam un plan de producţie mai mare!... Aşa am mai închis din gurile rele, de altfel singurul avantaj obţinut, deoarece "organul superior", în frunte cu "academiciana", n-a aprobat proiectul! (Acum ştiu de ce şi voi spune exact cum a fost în monografia pe care sper să o lansez anul viitor, când se vor aniversa 50 de ani de existenţă a ELECTROARGEŞ!).
Apoi am dat lovitura când firma de familie elveţiană, ROTEL, ne-a propus să fabricăm cel mai avansat uscător de păr din acea epocă pe baza documentaţiei lor tehnice, inclusiv matriţele de injectat carcasele şi sculele necesare producerii motorului U2, component de bază. Am reuşit destul de bine, uscătorul ROTEL devenind o valoroasă monedă de schimb, care deschidea uşi grele. Am exportat diverse variante în Elveţia, Franţa, Italia, Germania, Anglia, SUA şi în toate ţările socialiste. Folosind tola motorului U2, am dezvoltat un motor la 22.000 rot./min. cu care am realizat cea mai performantă râşnită de cafea. Era produsul cu care turiştii români obţineau atunci bijuterii de aur în călătoriile prin lagărul socialist, mai ales în URSS. Am fabricat motorul EA4 pentru o firmă din Atlanta (SUA), apoi sirena auto pentru alta, din Long Island, tot din SUA.
După 1989, valorile au fost răsturnate şi vechii specialişti au fost înlăturaţi din funcţii. Eu am plecat în acelaşi an prin concurs la Ministerul Industriilor şi Resurselor, ca director al Direcţiei de Cercetare-Dezvoltare. Colegul meu, ing. Turtă, a rămas în continuare la ELAG, contribuind semnificativ la existenţa de astăzi a fabricii, deoarece aspiratorul de praf şi lichide dezvoltat de colectivul condus de el a avut mare succes, fiind exportat în Franţa şi a fost remarcat de nemţii de la Karcher, când au venit în oraş. Regretatul meu prieten a rămas acelaşi specialist ambiţios şi în activitatea privată la fabrica greenfield în care a investit. Reuşitele noastre s-au datorat muncii inteligente încordate şi a devotamentului pentru fabrică, dovedit de oameni care au făcut multe sacrificii pentru a-şi atinge obiectivele. Aceste valori constituie fundaţia pe care s-a clădit cu mare trudă brandul ELECTROARGEŞ, firma dusă mai departe astăzi de urmaşi la fel de dedicaţi.
La ceas de tristeţe, prilejuit de despărţirea de regretatul ing. Vasile Turtă, îi aducem prinos de recunoştinţă dumnealui şi celorlaţi plecaţi dintre noi, oameni de valoare înzestraţi cu calităţi care sunt văzute astăzi mai degrabă ca defecte. "Eu sunt modest, dar vreau să ştie şi alţii" - îşi expunea crezul de viaţă marele matematician Grigore Moisil, cel care în 1970 a introdus în România liceele de informatică, generând sămânţa selectei categorii de informaticieni, IT-iştii care domină acum piaţa europeană şi nu numai, concept pe care l-au adoptat şi cei din generaţia mea. Prezentarea de faţă izvorăşte din nevoia de recunoaştere a meritelor unui om modest, înzestrat cu mult bun simţ, cel care a fost ing. Vasile Turtă. Odihneşte-te în pace, drag coleg şi prieten!
Gheorghe Olteanu, salariat la ELAG Electroarges timp de 20 ani, din care 13 inginer-şef şi director
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
