Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
luni 6 iulie 2026 09:34

Liceul "Regele Mihai I", protagonist într-un nou proiect de nivel european

Comisia Europeană a dezvoltat un instrument gratuit de autoreflecţie pentru şcoli, numit SELFIE, în ideea de a sprijini şcolile în utilizarea tehnologiilor digitale în procesul de predare-învăţare. Având în vedere situaţia creată de pandemie şi direcţionarea - mai mult sau mai puţin forţată - spre digitalizare, s-a hotărât că ar fi oportun să se aplice acest instrument şi în şcolile IPT din România. Astfel, în primă fază se va implementa în cele 59 de şcoli IPT din Reţelele parteneriale. Pentru aceasta, fiecare şcoală va desemna un coordonator al acestei acţiuni (poate fi coordonatorul din reţea sau alt membru al echipei din proiectul EQAVET). Pentru a se familiariza cu aplicarea acestui instrument fiecare şcoală a intrat în posesia ghidului SELFIE şi va primi un certificat european de implementare SELFIE.

Liceul Tehnologic "Regele Mihai I" (director, prof. dr. ing. Andrei Grigorescu) va desemna în şedinţa Consiliului de Administraţie care va avea loc luni un coordonator al acestei acţiuni, care va fi apoi anunţat Centrului Naţional pentru Dezvoltarea Învăţământului Profesional şi Tehnic. CNDIPT are deja în derulare Proiectul ERASMUS+: EQAVET-NRP-RO 2019-2022, nr. de referinţă 608946-EPP-1-2019-1-RO-EPPKA3-EQAVET-NRP, prin care s-au reactivat reţelele parteneriale. În prezent sunt în curs de desfăşurare activităţi cu referire directă la reţelele parteneriale: 1. Agricultură; 2. Chimie industrială, protecţia mediului şi industrie alimentară; 3. Comerţ - Economic; 4. Comerţ - Economic; 5. Electric şi electromecanică; 6. Electronică, Automatizări, Telecomunicaţii; 7. Industrie Textilă şi Pielărie; 8. Mecanică; 9. Turism; 10. Silvicultură şi fabricarea produselor din lemn. În fiecare reţea sunt 6 şcoli de IPT din ţară, cu tradiţie în calificări din domeniul respectiv. Unitatea noastră şcolară de la Curtea de Argeş face parte din Reţeaua 10, alături de: Şcoala Silvică din Câmpulung Moldovenesc Suceava; Colegiul Tehnic "Petru Muşat" Suceava; Liceul Tehnologic Silvic "Doctor Nicolae Rucăreanu" Braşov; Liceul Tehnologic Silvic Transilvania Bistriţa Năsăud; Liceul Tehnologic "Ion Vlasiu" Târgu Mureş. Liceul Tehnologic "Regele Mihai I" va primi vizita colegilor din reţea în cadrul Proiectului ERASMUS+: EQAVET-NRP-RO 2019-2022 la începutul lunii decembrie, întrucât datele întâlnirilor stabilite iniţial au fost reprogramate din cauza pandemiei.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It