În fiecare şcoală, sală pentru izolarea elevilor care prezintă simptome respiratorii

Şcolile vor trebui să amenajeze o încăpere specială pentru elevii care sunt depistaţi cu simptome respiratorii în urma triajului epidemiologic efectuat la intrarea în unitate. Acest anunţ a fost făcut marţi de ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, care a mai precizat că, în acest moment, nu există şcoli care să nu poată relua, măcar parţial, cursurile pe 14 septembrie. În contextul în care s-a renunţat la declaraţia pe proprie răspundere a părinţilor, şcolile vor face triajul epidemiologic al elevilor, la intrare, cu ajutorul personalului medical. În cazul în care un copil prezintă simptome respiratorii, el va fi dus într-o încăpere izolată, pentru un consult medical mai amănunţit, iar părinţii vor fi informaţi. "Nu va mai exista acea declaraţie pe proprie răspundere, urmând ca fiecare dintre noi să avem responsabilitatea acelui triaj observaţional din informarea părintelui sau observarea elevului, precum şi adaptarea, sau nu, după un triaj observaţional către un triaj epidemiologic, cu existenţa unui personal medical care să facă acest triaj epidemiologic, cu existenţa unei zone de izolare, unde un copil care prezintă simptomatologie respiratorie să poată fi, la un moment dat, cantonat până la o evaluare medicală, în contextul în care putem avea un diagnostic sau o supoziţie de diagnostic. Fiecare din aceşti copii va fi însoţit pe toată această perioadă, iar nicio decizie nu va fi luată fără să aibă acordul părintelui", a declarat Nelu Tătaru marţi, într-o conferinţă de presă pe tema începerii noului an şcolar.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
