Ioan Rus promite 1 milion de locuri de muncă

Ministrul Transporturilor a fost extrem de optimism şi recent, a promis la un post de televiziune că va readuce acasă cel puţin un milion dintre compatrioţii care-şi câştigă actualmente existenţa în alte ţări ale Uniunii Europene. Ioan Rus şi-a exprimat convingerea că Master planul pentru transport va fi aprobat în totalitate de organismele europene, astfel încât se vor crea o sumedenie de locuri de muncă pe şantierele care se vor deschide. "Chiar dacă salariile pe care putem noi să le oferim sunt cam la jumătate din cele pe care le iau românii din diaspora, sunt convins că vor prefera să revină acasă, lângă familiile lor", a spus ministrul, determinându-i pe mulţi dintre cei care au mai avut surprize neplăcute cu dumnealui (în sensul schimbării declaraţiilor) să-l privească oarecum cu scepticism.
