Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
luni 6 iulie 2026 04:29

Elevii din învăţământul preuniversitar vor beneficia de gratuitate la transportul public!

Zilele trecute, senatorii au adoptat cu 97 de voturi pentru şi 30 împotrivă un proiect de lege care prevede că au dreptul la gratuitate pentru serviciile publice de transport elevii din învăţământul preuniversitar, atât de stat, cât şi cel privat. Proiectul de lege a fost iniţiat de parlamentari din cadrul PSD, PMP şi UDMR şi are ca obiect de reglementare stabilirea unor măsuri pentru asigurarea gratuităţii transportului local şi judeţean pentru elevi, prin subvenţionarea de către unitatea administrativ-teritorială care a delegat/gestionează acest serviciu. Iată ce prevede proiectul de lege: "Elevii din învăţământul preuniversitar acreditat/autorizat beneficiază de gratuitate la servicii publice de transport local şi judeţean, rutier, naval, cu metroul, precum şi feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, pe tot parcursul anului calendaristic. În vederea asigurării gratuităţii prevăzute la alin. (1) decontarea cheltuielilor se face de la bugetul de stat prin transfer către unităţile administrativ-teritoriale. Gratuitatea este asigurată de către autorităţile administraţiei publice locale, prin subvenţionarea operatorului de transport conform Legii serviciilor publice de transport persoane în unităţile administrativ-teritoriale 92/2007. Elevii au dreptul la decontarea cheltuielilor cu transportul de interes public desfăşurat în alte condiţii decât sub forma unui serviciu public. Decontarea se va realiza de către unitatea de învăţământ". Întrucât Senatul este Cameră decizională, proiectul de lege va merge pentru promulgare la preşedintele Klaus Iohannis. Menţionăm că Legea Educaţiei Naţionale nu era clară în ceea ce priveşte această prevedere, motiv pentru care responsabilitatea suportării costurilor cu acordarea facilităţii era "pasată" între autorităţile judeţene şi cele locale, aspect perpetuat ani de zile şi în Argeş. Elevii navetişti de la liceele din Curtea de Argeş, de pildă, rareori au beneficiat de decontarea a măcar 50% din costurile tarifului pentru transportul local în comun, ceea ce a generat un impact puternic negativ în facilitarea frecventării orelor de curs pentru elevii cei care, neputând fi şcolarizaţi în localitatea de domiciliu, s-au aflat în imposibilitatea de a ajunge la ore, întrucât le-a fost refuzat dreptul de a călători cu costuri reduse. Potrivit studiilor efectuate de către unii profesori coordonatori de proiecte precum "R.O.S.E.", care îşi propune să contribuie la reducerea abandonului în învăţământul secundar şi terţiar şi la creşterea ratei de promovare a examenului de Bacalaureat, fenomenul abandonului şcolar în rândul elevilor, este, în multe dintre cazuri, direct legat de nedecontarea transportului public...

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It