Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
luni 6 iulie 2026 03:31

Sfârşit cald de octombrie, fără ploi

Administraţia Naţională de Meteorologie a anunţat vineri dimineaţa prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Astfel, vremea se încălzeşte uşor, iar precipitaţiilor vor fi puţine. În ultimele două săptămâni din octombrie, temperaturile vor fi peste cele normale în această perioadă. În săptămâna 19-26 octombrie, valorile termice se vor situa uşor peste cele specifice perioadei, în regiunile estice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval. Regimul pluviometric va fi deficitar în toate regiunile, dar mai ales în cele extracarpatice şi la munte. Temperatura medie a aerului în săptămâna 26 octombrie-2 noiembrie va avea valori uşor mai ridicate decât cele normale, pe întreg teritoriul României. Cantităţile de precipitaţii vor fi deficitare în toate regiunile, dar mai ales în zonele montane. În prima săptămână din luna noiembrie, temperaturile medii ale aerului se vor situa în general în jurul celor normale pentru această perioadă, la nivelul întregii ţări. În a doua săptămână din ultima lună de toamnă, mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, la nivelul întregii ţări. Cantităţile de precipitaţii vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval, posibil uşor deficitare în regiunile extracarpatice. ANM precizează că fenomenele extreme cu o durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozate. Estimările meteorologice pentru patru săptămâni sunt realizate de către ECMWF - Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It