La Spitalul Municipal Curtea de Argeş, corturile de triaj vor fi înlocuite cu containere modulare!

Marţi, prefectul Emanuel Soare a convocat la o întâlnire de lucru manageri şi directori medicali de spitale, conducerea DSP şi a Serviciului de Ambulanţă Argeş pentru a analiza situaţia la zi a incidenţei infectărilor cu noul coronavirus în judeţ şi, dacă va fi cazul, pentru a propune noi măsuri privind limitarea răspândirii pandemiei. Pentru început s-a discutat despre necesitatea de a mări numărul de locuri în spitale, astfel încât, dacă situaţia o va impune, să poată prelua pacienţi de la alte unităţi sanitare din ţară, în primul rând din judeţe unde s-a trecut la scenariul roşu. "Sperăm la ce e mai bine şi ne pregătim pentru ce e mai rău, fiindcă va fi mai rău, cu siguranţă, dar nu acum, şi nu pentru Argeş. Aici am pretenţia că suntem la un alt nivel de gestionare a pandemiei, luăm măsuri preventive, ne pregătim din timp şi, cel mai important, vrem să ajutăm celelalte judeţe în acest moment greu pentru ţară. La întâlnirea cu cei din conducerile spitalelor, DSP şi Ambulanţei Argeş am dorit ca fiecare unitate medicală să-şi expună problemele cu care se confruntă. Apoi, reprezentanţii acestora să discute între ei, să stabilească modalităţi prin care pot colabora şi sprijini reciproc. Asta se poate realiza printr-un schimb de experienţă, în care fiecare să vorbească despre modul în care a acţionat în această perioadă şi cu ce rezultate", a declarat Soare. De asemenea, prefectul a spus că a considerat ca fiind foarte important să se găsească cele mai bune modalităţi de eficientizare a activităţii atât la nivel de DSP, cât şi al spitalelor şi ambulanţei, precum şi de asigurare a tratamentului necesar pacienţilor. Spre exemplu, pacienţii preluaţi de ambulanţe să fie transportaţi exact unde trebuie în raport de afecţiune şi de organizarea funcţionării fiecărui spital din judeţ. Adică pacientul să ajungă acolo unde trebuie, nicidecum în altă parte, pentru a preîntâmpina o eventuală redirijare a acestuia, ceea ce înseamnă o echilibrare judicioasă a internărilor în unităţile sanitare cu paturi şi evitarea suprasolicitării cadrelor medicale. Indiferent de numărul de cazuri înregistrate, spitalele trebuie să fie pregătite pentru a prelua pacienţi atât din Argeş, cât şi din alte judeţe. "O altă problemă foarte importantă o constituie corturile pentru triajul pacienţilor. Odată cu instalarea sezonului rece, acestea sunt depăşite şi nu mai corespund destinaţiei iniţiale. Pentru a fi văzute de medic, unele dintre persoanele care se prezentau pentru control trebuiau să se dezbrace. Până acum acest lucru a fost posibil, dar de acum încolo frigul nu mai permite asta. În acest context am identificat soluţia prin care putem rezolva problema. Am găsit înţelegere la conducerea Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale (ANRSPS), de unde putem aduce containere modulare, care să înlocuiască actualele corturi. Sunt construcţii uşoare, ce pot fi amplasate în curţile spitalelor şi amenajate corespunzător scopului pentru care le aducem. Conectate la reţelele de utilităţi, ele pot asigura condiţii normale atât pentru pacienţi, cât şi pentru personalul medical care le va deservi. Sper ca săptămâna viitoare să aducem modulele în judeţ. Aşa cum am afirmat şi cu alte ocazii, principalul nostru obiectiv este sănătatea populaţiei şi menţinerea sub control a evoluţiei pandemiei Covid-19 cât mai mult timp posibil", a conchis prefectul Emanuel Soare. Astfel, vor fi obţinute 26 de containere modulare şi sisteme de încălzire corespunzătoare pentru triajul epidemiologic al pacienţilor. Acestea vor fi repartizate astfel: 4 la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti; 1 la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Argeş; 2 la Spitalul de Pediatrie Piteşti; 4 la Spitalul Orăşenesc Mioveni; 2 la Spitalul Municipal Câmpulung; 2 la Spitalul de Pneumoftiziologie Câmpulung; 2 la Spitalul municipal Curtea de Argeş;
4 la Spitalul Orăşenesc "Regele Carol I" Costeşti; 1 la Spitalul de Pneumoftiziologie "Sfântul Andrei" Valea Iaşului; 1 la Spitalul de Pneumologie Leordeni; 1 la Spitalul de Boli Cronice şi Geriatrie "Constantin Bălăceanu - Stolnici" Ştefăneşti; 1 la Spitalului de Recuperare Brădet; 1 la Spitalul de Psihiatrie "Sfânta Maria" Vedea. Demersurile menţionate vor fi iniţiate către Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă şi Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale. S.C. Distribuţie Energie Oltenia S.A. -Serviciul Dezvoltare Piteşti va sprijini/realiza operaţiunile de racordare la reţeaua de energie electrică, în regim de urgenţă, a containerelor modulare. După repartizarea containerelor modulare, Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă "Cpt.Puică Nicolae" al Judeţului Argeş va asigura dezinfecţia şi amenajarea corespunzătoare a acestora.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
