Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
luni 6 iulie 2026 00:14

Apar declaraţiile pe propria răspundere în şcoli!

 

Ministerul Educaţiei introduce două declaraţii pe propria răspundere, pe care vor trebui să le semneze părinţii, elevii şi profesorii. În aceste noi formulare atât cadrele didactice, cât şi elevii şi părinţii "se obligă" să nu înregistreze şi să nu distribuie orele online, dar şi să ia toate măsurile pentru a preveni astfel de acţiuni. Este pentru prima dată când şi elevii sunt puşi să semneze declaraţii pe propria răspundere, alături de părinţi. Declaraţia pentru elevi şi părinţi invocă două articole din Legea Educaţiei şi Ordinul 5545/2020 al ministrului Educaţiei, precum şi Codul Penal. Textul Declaraţiei pentru părinţi şi elevi este următorul cuprinde: "Subsemnatul, ..., părinte/tutore legal al elevului înmatriculat în ..., mă oblig să nu înregistrez prin nici un procedeu activităţile didactice şi să nu le multiplic sunt nicio formă fără acordul cadrului didactic care conduce sau realizează activitatea respectivă, să iau toate măsurile pentru a preveni înregistrare activităţilor didactice sau multiplicarea înregistrărilor acestora în absenţa acordului cadrului didactic care conduce/realizează activitatea respectivă. Declar, susţin şi semnez că am luat cunoştinţă de întregul conţinut, precum şi de prevederile articolului 326 din Codul penal privind falsul în declaraţii."
Articolul 326 din Codul Penal prevede că "declararea necorespunzătoare a adevărului, făcută unei persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau unei unităţi în care aceasta îşi desfăşoară activitatea în vederea producerii unei consecinţe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declaraţia făcută serveşte la producerea acelei consecinţe, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă". Articolul respectiv incriminează falsul în declaraţii sau înscrisuri faţă de un funcţionar public sau faţă de o instituţie în care lucrează un funcţionar public. Profesorii, învăţătorii şi educatorii trebuie şi ei să semneze o declaraţie asemănătoare: "Subsemnatul, ..., încadrat unde unitatea de învăţământ ..., pe postul ..., mă oblig: să nu înregistrez pe nici un procedeu activităţile didactice şi să nu le multiplic sub nicio formă fără acordul …, să previn înregistrarea activităţilor didactice sau multiplicarea înregistrărilor acestora în absenţa acordului …". Motivarea ministerului pentru aceste declaraţii pe care trebuie să le semneze părinţii, elevii şi cadrele didactice este următoarea: "Ca o măsură suplimentară, pentru protejarea dreptului la imagine, atât a cadrelor didactice, cat şi elevilor anexăm prezentei adrese o declaraţie-angajament ce urmează a fi asumată de cadre didactice elevi şi părinţi. Acest document vine în completarea prevederilor metodologiei-cadru pentru desfăşurarea activităţilor didactice prin intermediul tehnologiei şi al internetului precum şi pentru prelucrarea datelor cu caracter personal".

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It