Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
luni 6 iulie 2026 00:20

Noi restricţii în 3 comune argeşene: Tigveni, Mărăcineni şi Priboieni!

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, condus de prefectul Emanuel Soare, a adoptat joi Hotărârea nr. 53/28.10.2020. Astfel, au fost impuse restricţii suplimentare în trei comune din judeţul Argeş (Tigveni, Mărăcineni şi Priboieni), acolo unde incidenţa cumulată a cazurilor din ultimele 14 zile a fost mai mare de 1,5 şi mai mică de 3/1.000 de locuitori. S-a hotarât şi ca medicii şi asistenţii medicali şcolari care deservesc unităţile de învăţământ al căror scenariu de funcţionare impune participarea tuturor preşcolarilor şi elevilor la cursuri online (scenariul 3) vor fi detaşaţi, în această perioadă, la Direcţia de Sănătate Publică Argeş, unde vor suplimenta personalul implicat în desfăşurarea anchetelor epidemiologice. Restricţiile suplimentare din cele trei comune, decise în conformitate cu prevederilor H.G. nr.856/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României, sunt următoarele: se permite activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, în intervalul orar 06.00 - 23.00, fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului; se permite activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, în intervalul orar 06.00 - 23.00, fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului, în aceste 3 localităţi; activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc se suspendă în cele 3 comune.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It