Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
duminic 5 iulie 2026 21:56

O masă de aer extrem de rece pătrunde în România


Meteorologii ANM anunţă vreme rece în ţara noastră. De joi, o masă extrem de rece pătrunde în România, valorile în termometre urmând să coboare sub cele normale pentru această perioadă. Astfel, maximele pe timp de zi vor fi cuprinse între 0 şi 8 grade, iar nopţile vor fi aproape geroase, cu minime cuprinse între -8 şi 0 grade Celsius. Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această perioadă în toate regiunile, predominant în cele estice. Regimul pluviometric va fi deficitar la nivelul întregii ţări, dar mai ales în zonele montane. În săptămâna 16-23 noiembrie, temperatura medie a aerului va avea valori mai coborâte decât cele normale pentru acest interval, pe întreg teritoriul României, cu precădere în regiunile sud-estice. Cantităţile de precipitaţii vor fi deficitare la nivelul întregii ţări, îndeosebi în zonele montane. În ultima săptămână din lună, de asemenea, temperaturile medii se vor menţine sub limita normală. Abia în prima săptămână din decembrie, mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor normale, la nivelul întregii ţări. Cantităţile de precipitaţii vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

 
 
Pin It