Dănuţ Bica, internat la Valea Iaşului cu diagnostic "COVID-19"

Deputatul PNL de Argeş, Dănuţ Bica, a fost depistat pozitiv cu noul coronavirus şi se află în prezent internat la Spitalul de Pneumoftiziologie "Sf. Andrei" de la Valea Iaşului. Cel mai probabil, acesta a contractat virusul de la sa, care a fost infectată recent şi acum este însănătoşită. "În urmă cu două săptămâni, mai exact pe 4 noiembrie, soţia mea a fost depistată pozitiv cu Covid-19. Atunci am intrat şi eu în izolare, deşi am ieşit negativ, dar am avut o oarecare tuse şi temperatură. Din păcate, luni, 16 noiembrie, când am făcut iarăşi testul, s-a constatat că şi eu sunt pozitiv. Soţia este vindecată total, nu are niciun fel de problemă. Eu luni am făcut un tomograf şi am ajuns la concluzia că trebuie să mă internez. La sfatul medicului meu am făcut acest tomograf pentru a vedea dacă sunt probleme legate de organele interne şi s-a constatat că sunt oarecum afectat la plămâni. E mai bine să fiu sub supravegherea medicilor, decât să stau acasă. M-am internat la Spitalul de la Valea Iaşului. Cu această ocazie vreau să mulţumesc doamnelor doctori şi restului personalului pentru modul deosebit în care îşi fac treaba. De asemenea, vreau să mulţumesc şi doamnei manager. Nu am simtome deosebite. Totul pare să fie în limitele normalului şi sub controlul medical. Este COVID-19 într-o variantă uşoară şi urmez tratamentul indicat de medici. Vreau să transmit tuturor cetăţenilor să se protejeze maxim pentru că nu este de glumă cu acest virus" a transmis Dănuţ Bica.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
