Binecuvântare Arhierească la Catedrala Arhiepiscopală

În orice Eparhie este mare bucurie în rândul credincioşilor atunci când ierarhul lor aniversează un număr de ani de la întronizare sau de la hirotonia în demnitatea de episcop. În prezenţa credincioşilor argeşeni veniţi duminică să participe la Sfânta Liturghie în vechea Catedrală Arhiepiscopală din Curtea de Argeş, Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului, a sărbătorit 35 de ani de la ziua în care a fost hirotonit arhiereu-vicar al Episcopiei Râmnicului şi Argeşului. La eveniment au fost prezenţi consilierii eparhiali împreună cu preoţii slujitori şi diaconii de la Catedrala Arhiepiscopală din Curtea de Argeş. În cuvântul de învăţătură, Ierarhul Argeşean a evidenţiat rolul important al înaintaşilor care au lăsat Eparhiei un tezaur nepreţuit, precum şi preţuirea de care s-a bucurat timp de 35 de ani din partea credincioşilor argeşeni pe care i-a păstorit cu binecuvântarea lui Dumnezeu. În această zi importantă din viaţa Eparhiei au fost adresate Ierarhului urări de păstorire îndelungată cu mult spor duhovnicesc în misiunea sfântă de ocârmuitor al Bisericii Argeşene. Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului, a fost hirotonit arhiereu vicar al Episcopiei Râmnicului şi Argeşului la 17 noiembrie 1985, iar în data de 18 noiembrie 1990 a fost înscăunat ca episcop titular al Episcopiei Argeşului şi Muscelului, reînfiinţată la 12 februarie 1990. În data de 26 septembrie 2009 a fost ridicat la demnitatea de Arhiepiscop în prezenţa Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
