Fără colinde şi petreceri de Revelion!

Aşa cum v-am informat deja, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a decis prelungirea stării de alertă pentru încă 30 de zile, începând cu data de astăzi, conform Hotărârii 58 din 10.12.2020. Toate restricţiile impuse până acum vor rămâne în vigoare. Totodată, secretarul de stat Raed Arafat a vorbit şi despre cum vor fi organizate Crăciunul şi Revelionul. Despre colind, acesta a sfătuit oamenii să evite acest obicei, deoarece, intrând din casă în casă, creşte riscul de infecţie. Legat de noaptea de Revelion, Arafat a afirmat că nu se vor mai organiza petreceri în stradă cu sute de oameni, iar circulaţia pe timpul nopţii rămâne în continuare interzisă. La ora 00.00, oamenii vor putea ieşi doar în faţa blocului. "Nu vor fi festivităţi. Putem să punem multe ipoteze. Regulile sunt clare. Cei care vor intra în contact cu mai multe persoane se pun pe ei în pericol, recomandarea este să se evite aceste acţiuni", a adăugat Arafat. Şeful DSU a mai spus că pârtiile vor fi deschise, cu respectarea măsurilor de siguranţă, telecabinele funcţionând cu un număr redus de oameni.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
