Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
duminic 5 iulie 2026 16:47

Scriitorul Constantin Duţă a plecat la ceruri!

Anunţul a fost făcut de Paul Adrian-Cristescu, colegul său de Cenaclu, care a transmis: "Domnul ec. Constantin Duţă, membru discret al cenaclului literar <<Nicolae Velea>> şi poet sensibil al satului natal, cu firea sa blândă şi tăcută, a plecat din această lume spre nemărginitul tărâm al veşniciei unde sperăm cu toţii, cei care l-am cunoscut şi apreciat, să-şi găsească odihna veşnică alături de toţi cei dragi!". Născut în comuna Cepari la 16 septembrie 1931, bucurându-se de educaţia din perioada interbelică, fondată pe principii sănătoase, acesta era absolvent al Colegiul Militar din Curtea de Argeş şi a activat între anii 1957-1979 ca inspector principal la BNR. Alţi 16 ani a lucrat pe postul de contabil la fostul IGO Curtea de Argeş, după care s-a pensionat. Deşi era pasionat de literatură încă din copilărie, calea scrisului a ales-o ca refugiu şi alinare după pierderea iubitei sale soţii. Aşa au început să ia naştere volume întregi de versuri care, într-un fel sau altul, izvorau din durerea acestei tragedii şi aduceau, totodată, vindecare şi eliberare. "Când scriu, o simt apoape, mi-o reamintesc aievea...", spunea acesta cu lacrimi în ochi într-o şedinţă de cenaclu derulată în urmă cu 4 ani în mica încăpere a Bibliotecii Municipale... Dumnezeu să-l odihnească!

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It