Pastorală la Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos - 25 DECEMBRIE 2020

Written by Arges Expres on 24 Decembrie 2020.

„Drept eşti, Doamne, şi drepte sunt judecăţile Tale. Necazuri şi nevoi au dat peste mine, dar poruncile Tale sunt gândirea mea. Drepte sunt mărturiile Tale, în veac, înţelepţeşte-mă şi voi fi viu.” (Psalmul 118, 137; 143-144)

Dreptmăritori creştini,

Dintru început avem îndatorirea sau chemarea sfântă de a aduce din preaplinul inimii noastre, mulţumiri Domnului Dumnezeu, pentru purtarea Sa de grijă Universului în plenitudinea lui, dar şi prea frumoasei Planete Pământ, purtare de grijă izvorâtă din dragostea Sa dumnezeiască.
Guvernarea Universului, din care facem şi noi parte este bucuria nesfârşită de a preamări râvna Domnului Dumnezeu de a ne face bucurii, aşa cum fac bucurie părinţii pruncilor pe care i-au născut în frumuseţea acestei lumi văzute.
În această frumuseţe absolută ne-a semănat Domnul Dumnezeu prin gândirea şi întruparea omului, ca fiinţă unică şi irepetabilă, creatura perfectă din Istoria Creaţiei, având menirea de a face drumul unic, de la Chipul lui Dumnezeu la asemănarea cu El, aşa cum citim în dumnezeieştile Scripturi.
După venirea noastră în acest spaţiu plin de lumină şi frumuseţe dumnezeiască, prima noastră grijă este de a ne sili din răsputeri, să ne păstrăm integritatea şi sănătatea, cu care din belşug, Domnul Dumnezeu ne-a înzestrat, pe fiecare dintre noi.
Această grijă atentă şi iubitoare, răspunzând îmbelşugat şi întru mare recunoştinţă zilnică a prezenţei Duhului Sfânt în viaţa noastră, pândită de tot felul de primejdii.
Orice neglijenţă şi neatenţie voită sau neobservată, va aduce după sine mari repercusiuni asupra sănătăţii noastre trupeşti şi sufleteşti, deopotrivă.
Poate că unii dintre noi, cu necruţare de sine, ne-am gândi: Vai! De câte ori am fost lipsiţi de grija elementară de a ne apăra viaţa şi ocoli primejdiile care ne pândesc fără cruţare?
Fiind în starea de sănătate, pe parcursul vieţii, începând din tinereţe şi până la adânci bătrâneţi este necesar să gândim că, într-o zi nu vom mai fi tineri sau în tăria bărbăţiei şi vor veni neputinţele vârstei. Este potrivit să nu exagerăm niciodată pe parcursul vieţii, expunându-ne trupul şi sufletul la eforturi, care încet-încet, slăbesc virtuţile noastre de a rezista loviturilor vieţii pe care o parcurgem.
Vedem limpede, cum o parte a omenirii este slăbită în tăria sănătăţii şi boala, adică neputinţele de toate felurile, se încuibează în viaţa trupului şi a sufletului nostru.
Cine nu ştie cât de greu este rabzi boala şi durerile, fără ca să te îngrijorezi, să cârteşti sau să tulburi! Niciodată nu am crezut că voi fi bolnav, de oarecare boală, şi n-am avut grijă să-mi ascult inima, de a avea înţelepciunea să păstrez neatinse, atât trupul, cât şi sufletul de eforturile zilnice, exagerate, aşa cum facem mereu, fără să ne gândim că, într-o bună zi, totul va fi prea târziu.

Iubiţi fraţi şi surori în Domnul nostru Iisus Hristos,

De cele mai multe ori, am dori ca durerile celor apropiaţi nouă, începând cu familia, să fie purtate de noi, adică să purtăm noi Crucea durerilor, în locul lor, aşa cum a făcut şi va face în veacul veacurilor, Domnul nostru Iisus Hristos, a Cărui naştere, ca Fiu al Omului, aici pe Pământ, o prăznuim în fiecare an de Crăciunul cel demult îndătinat!
Cine nu ştie, oare, că Domnul Dumnezeu îngăduie, uneori, ca să suferim din pricina păcatelor săvârşite sau ca să ne ferească de eventualele păcate, pe care le-am face, aşa cum se întâmplă, deseori?
De aceea, auzim glasul Duhului Sfânt, zicându-ne: „Drept eşti, Doamne, şi drepte sunt judecăţile Tale. Necazuri şi nevoi au dat peste mine, dar poruncile Tale sunt gândirea mea. Drepte sunt mărturiile Tale, în veac; înţelepţeşte-mă şi voi fi viu” (Psalmul 118, 137; 143-144).
De îndată ce ne-a cuprins orice boală şi ne încearcă orice virusuri, cum este şi Covid-19, trebuie să avem înţelepciunea luării de măsuri menite să oprească şi să vindece orice val epidemic, atât din România, cât şi de pe toate meridianele şi paralelele lumii.
Ca bun început, de bună nădejde este să aşezăm grija şi spaimele necazurilor şi bolilor noastre, în faţa dragostei şi bunăvoinţei dumnezeieşti, faţă de noi toţi – doar suntem copiii Lui - stare menită să ne aducă optimismul, alungarea fricii şi grabnică vindecare.
Cât de mângâietor şi iubitor este Cuvântul Domnului Dumnezeu: „De voi afla milă în ochii Domnului, mă voi întoarce (între cei sănătoşi!) şi-mi va da să-L văd pe El şi locaşul Lui. Iar dacă El îmi va zice: Nu mai este bunăvoinţa Mea cu tine (Doamne fereşte-ne de aşa ceva!), atunci iată-mă, facă cu mine ce va binevoi” (II Regi 15, 25-26). „Iar precum va fi voia în cer aşa să fie” (I Macabei 3, 60).
ştim foarte bine, că atât timp, cât îi este bine, omul uită de vremelnicia existenţei sale pe pământ şi nu ia în seamă valurile smintitoare ale bucuriilor lumeşti, trecătoare şi vătămătoare, atât trupului, cât şi sufletului, batjocorite prin patimi şi păcate. Cât de actuală este chemarea biblică: „După poftele tale nu merge şi de la poftele tale te întoarce. De vei da trupului tău plăcerea poftei, te va face pe tine bucurie vrăjmaşilor tăi. Nu te veseli cu multă desfătare, nici te lega cu îngreunarea ei. Nu te sărăci făcând ospeţii din împrumut, când n-ai nimic în pungă” (Isus Sirah 18, 30-33).
Iar profetul Ieremia, din îndemnul Duhului Sfânt, ne cheamă în Vatra Luminii dumnezeieşti: „Opriţi-vă de la căile voastre! Priviţi şi întrebaţi de căile celor de demult, de calea cea bună şi mergeţi pe dânsa şi veţi afla odihnă sufletelor voastre” (Ieremia 6, 16).

Fraţi Creştini,

Firea noastră, nestatornică şi neascultătoare de poruncile Domnului Dumnezeu este îngăduită în libertatea de a alege, chiar dacă alegem de cele mai multe ori greşit, şi chiar dacă, şi mai grav, ne îndepărtăm de „Izvorul vieţii şi al nemuririi” (Sfântul Vasile cel Mare).
În Istoria Omenirii, citim adesea, că Domnul Dumnezeu, în marea Lui dragoste şi multa şi îndelunga aşteptare, doreşte ca un Părinte Veşnic, întoarcerea noastră de la păcate şi pe deasupra, ne dă semne cu avertisment, ca să ne oprim de la păcate şi să facem drum cu sens unic, dinspre păcate, spre pocăinţă. Unul dintre semne fiind şi boala prin virusuri, boală asupra trupului neputincios şi a sufletului, care strigă izbăvirea!
Dacă Domnul Dumnezeu, în vremurile de demult: „cutremura cu arătările Sale pe Iov” (Iov 33, 14-16), acum, de o bucată de vreme, omenirea este bântuită de virusul Covid-19, semn vădit, că această omenire, şi deci, noi, toţi, din secolul XXI, trebuie să ne punem ordine în viaţa cea de toate zilele, precum au făcut locuitorii oraşului Ninive şi să ne întoarcem din vieţuirea noastră păcătoasă spre împlinirea poruncilor Domnului Dumnezeu!
Iată ce ne îndeamnă Sfântul Apostol Pavel, pentru a lua aminte, fără întârziere: „Drept aceea, omorâţi mădularele voastre cele pământeşti: desfrânarea, necurăţia, patima, pofta cea rea şi lăcomia, care este închinare la idoli, pentru care vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării, în care păcate aţi umblat şi voi odinioară, pe când trăiaţi în ele. Acum, deci, vă lepădaţi şi voi de toate acestea: mânia, iuţimea, răutatea, defăimarea, cuvântul de ruşine din gura voastră. Nu vă minţiţi unul pe altul, fiindcă v-aţi dezbrăcat de omul cel vechi, dimpreună cu faptele lui, şi v-aţi îmbrăcat în cel nou, care se înnoieşte, spre deplină cunoştinţă, după Chipul Celui ce l-a zidit” (Coloseni 3, 5-8).
Toate bolile care vin asupra omenirii şi asupra fiecăruia dintre noi, sunt semnele vădite, că ceva nu este în ordine. Ca şi la nodul căilor ferate, macazul a dirijat greşit mersul trenurilor, luându-o în diferite sensuri şi în necunoscut.
Redresarea stărilor din marea familie a omenirii este posibilă prin înălţarea gândurilor noastre către Părintele Luminilor şi încercarea de a ne identifica în gândire cu Domnul Dumnezeu, Care ne cheamă la împăciuire: „De ce suspină omul toată viaţa, fiecare pentru păcatul lui? Să cercetăm căile noastre, luând aminte şi întorcându-ne la Domnul! Să ridicăm inimile şi mâinile noastre la Domnul din Cer!” (Plângerile lui Ieremia 3, 37-41).

Dreptmăritori creştini şi creştine,

Dacă, aşa cum spun ştiinţele medicale, virusul Covid-19 are căi de intrare în organism, atacând faţa omului (ochi, nas, gură), în spatele căreia tronează creierul, centrala gândirii, este necesar să facem ordine şi în gândirea noastră cea de toate zilele!
Însuşi, Domnul Dumnezeu, avertizează, fără ton prea mustrător: „Căci gândurile Mele nu sunt ca gândurile voastre şi căile Mele ca ale voastre, zice Domnul. şi cât de departe sunt cerurile de pământ, aşa de departe sunt căile Mele de căile voastre şi cugetele Mele de cugetele voastre” (Isaia 55, 8-9).
Ce putem înţelege prin această distanţă cosmică, între gândirea Domnului Dumnezeu şi gândirea noastră, neputincioasă şi săracă de înţelepciunea şi puterea harului Duhului Sfânt?
şi pentru că este aşa, Sfântul Siluan Athonitul ne sfătuieşte pe noi, să luăm aminte şi să nu ne descurajăm, în vreun fel, oarecare, şi pentru echilibru, de altfel, pe care fiecare trebuie să-l avem în lucrare permanentă, să-l ascultăm: „Ţine-ţi mintea în iad şi nu deznădăjdui!”
Să ne aducem aminte, negreşit, de Dreptul Iov, cel care a purtat povara nemiloasă a grelelor încercări, îngăduite potrivit voii Domnului Dumnezeu. Iov ne oferă o lecţie de sinceră şi îndreptăţită evlavie, cerând izbăvire dumnezeiască din bolile sale.
Trebuie să înţelegem şi să învăţăm cauza suferinţelor noastre: „Ia, seama, nu te duce la nedreptate, căci ea este adevărata cauză a suferinţei!” (Iov 36, 21-23).
Să ne facem o bucurie din gândul acesta, reparând toate nedreptăţile şi evitarea stărilor conflictuale din cauza nedreptăţilor pe care ni le facem, unii altora!
Atunci vom înţelege strigătul de uimire al Sfântului Apostol Pavel: „O, adâncul bogăţiei şi al înţelepciunii şi al ştiinţei lui Dumnezeu. Cât sunt de necercetate judecăţile lui şi cât sunt de nepătruns căile Lui! Căci cine a cunoscut gândul Domnului sau cine a fost sfetnicul Lui? Sau cine mai înainte I-a dat Lui şi va lua înapoi de la El? Pentru că de la El şi prin El şi întru El sunt toate. A Lui fie mărirea în veci. Amin” (Romani 11, 33-36).
Viaţa noastră, aşa scurtă cum este, nu trebuie văzută ca o înşiruire aritmetică de chinuri, ca o salbă de încercări şi grave suferinţe, ci prin credinţă fermă în Domnul Dumnezeu, să ne înălţăm deasupra suferinţelor, învăţând că: „nimic nu este mai bun decât iubirea de Dumnezeu şi nimic nu este mai dulce decât a ţine poruncile Domnului” (Isus Sirah 23, 35).
Peste toate încercările trebuie să trecem, de bună seamă, făcând ascultare de sfatul medicului (autorizat) şi de măsurile ce se impun pe plan naţional a fi respectate cu stricteţe în deplină disciplină.
Iar pentru a rezista în toate încercările şi bântuirile de tot felul, trebuie să avem optimism dinamic şi să ne îngrijim de întărirea imunităţii, adică să ne facem un meniu potrivit pentru a rezista şi fizic, precum şi psihic.
Să nu uităm de preţuirea cu care suntem datori, pentru fiecare bolnav în suferinţă şi să nu cădem în spaime dispreţuitoare faţă de cei care trec prin suferinţe!
Virusul cel mai grav este înstrăinarea!
Doamne, Dumnezeule, izbăveşte-ne de toate încercările şi bolile din lume care vin în viaţa noastră cea de toate zilele şi ne binecuvântează să prăznuim Ziua Ta de Naştere în frumuseţea acestei lumi văzute, să cântăm cu bucurie:

„Hristos Se naşte, slăviţi-L!

Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L!
Hristos pe pământ, înălţaţi-vă!
Cântaţi Domnului tot pământul.
Lăudaţi-L popoare, că S-a preaslăvit"

Cu rugaciuni de sănătate şi bucurie către Domnul Dumnezeu,

Vă întâmpină de Ziua Naşterii Domnului Iisus Hristos, în vatra omenească şi românească,

Arhiepiscopul Calinic
al Argeşului şi Muscelului

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!