Proiectul privind "Conservarea şi consolidarea Cetăţii Poenari" intră în linie dreaptă!

În data de 23 decembrie, în cadrul şedinţei ordinare a Consiliului Judeţean Argeş s-a votat proiectul de hotărâre privind aprobarea Documentaţiei de avizare a Lucrărilor de Intervenţie actualizată pentru proiectul "Conservarea şi consolidarea Cetăţii Poenari", finanţat din fonduri europene şi din bugetul CJ Argeş. Proiectul de hotărâre a fost votat de consilierii judeţeni PSD şi USR-PLUS, în timp ce consilierii PNL şi Pro România s-au abţinut de la vot. Cu toate acestea, proiectul a trecut cu majoritate de voturi "pentru", iar astfel s-a făcut un pas important pentru realizarea unei investiţii de amploare care vizează, în fond, salvarea unui simbol naţional - Cetatea Poenari, un obiectiv de patrimoniu unic în România, cu profundă însemnătate atât din punct de vedere istoric şi cultural, cât şi din punct de vedere turistic. Proiectul "Conservarea şi consolidarea Cetăţii Poenari" îşi propune să contribuie la dezvoltarea comunităţii prin creşterea atractivităţii turistice şi investiţionale, la consolidarea identităţii culturale, la revitalizarea economică şi social-culturală. În cadrul proiectului, vor fi executate lucrări de conservare, de reabilitare structurală şi arhitecturală. Valoarea totală este de 23.262.100,85 lei (din care 13.614.534,95 lei - contribuţia Consiliului Judeţean Argeş şi 9.647.565,90 lei - fonduri europene). Termenul de proiectare este de 3 luni, iar durata execuţiei lucrărilor este de 16 luni.
Cunoscută şi sub numele de Cetatea lui Vlad Ţepeş, Cetatea Poenari este o încântătoare fortăreaţă medievală, ce se înalţă în stâncă, la o altitudine de 850 metri, pe vârful Muntelui Cetăţuia. Piatra de temelie a fost pusă de domnitorul Negru-Vodă în secolul al XIII-lea, iar mai târziu, în secolul al al XIV-lea, a fost aleasă de domnitorul Vlad Ţepeş ca refugiu unde să se retragă din faţa otomanilor, fiindu-i acestuia reşedinţă secundară. Ruinele Cetăţii Poenari păstrează vie o pagină importantă din istoria poporului nostru. Zidurile cetăţii şi legendele locului, care au dăinuit peste veacuri, reprezintă adevărate mărturii despre strategiile de luptă ale celui mai cunoscut domnitor român, despre modul de viaţă al lui Ţepeş şi al soldaţilor săi.
Cetatea Poenari este poziţionată într-un cadru natural deosebit. Odată urcate cele 1.480 de trepte zidite până în coama dealului, de la înălţimea cetăţii pot fi admirate priveliştile frumoase ale văii Argeşului, Barajul Vidraru şi Munţii Făgăraş. Aceasta a fost şi sursa de inspiraţie a scriitorului Jules Verne în compunerea romanului "Castelul din Carpaţi".
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
