Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
duminic 5 iulie 2026 14:27

Burse valoroase pentru elevii din online

Fundaţia ARD (Alianţa România Dezvoltată) a anunţat ediţia a doua a programului "Bursa elevului online" în care 25.000 de elevi vor putea primi un supliment financiar în valoare de 300 lei pe o perioadă de 12 luni. Programul are o valoare de 3.600 lei per elev şi se acordă în 12 tranşe pe o perioadă de un an, adică 300 lei pe lună. Se încadrează toţi elevii care participă sau au participat la orele de curs desfăşurate în mediul online pe toată perioada anului şcolar 2020 - 2021. Înscrierile în program nu ţin cont de venitul familiei, ceea ce înseamnă că fiecare are şansa de a se putea înscrie. Elevul trebuie să aibă vârstă minimă împlinită de 8 ani, iar vârstă maximă de 18 ani inclusiv, de asemenea, trebuie să aibă cel puţin media 9 la purtare în anul scolar 2020 - 2021 şi să nu fi fost corigent sau exmatriculat sau să nu se fi aflat în altă situaţie incompatibilă cu condiţia de elev. Etapele şi calendarul procesului de selecţie: perioada de înscriere - până la 20 ianuarie 2021; analiza aplicaţiilor şi selecţia beneficiarilor - 20 ianuarie - 25 ianuarie 2021; acordarea burselor - 1 februarie 2021 - 1 februarie 2022. Înscrierile în acest program se fac online pe website-ul fundaţiei ARD: www.fundatiaromaniadezvoltata.ro sau www.romaniadezvoltata.ro.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It