Contribuţia pentru contractele de asigurare socială va fi de 575 de lei pe lună

Începând cu 13 ianuarie 2021, au intrat în vigoare prevederile H.G. nr.4/2021 prin care s-a stabilit salariul de bază minim brut pe ţară, garantat în plată, la 2.300 lei. Astfel, în conformitate cu prevederile art.36 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul asiguraţilor care au încheiat contracte de asigurare socială, Casa Judeţeană de Pensii Argeş face următoarele precizări: baza lunară de calcul a contribuţiei de asigurări sociale o constituie venitul lunar asigurat înscris în contractul de asigurare socială, dar nu mai puţin decât valoarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată. În consecinţă, nivelul minim al venitului lunar asigurat înscris în contractul de asigurare socială încheiat în baza Legii nr.263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, va fi de 2.300 lei. Casa Judeţeană de Pensii Argeş va modifica din oficiu, toate veniturile asigurate înscrise în contractele de asigurare socială al căror nivel se situează sub 2.300 lei. Astfel, începând cu 13.01.2021, contribuţia individuală de asigurări sociale pentru persoanele care sunt asigurate la venitul minim va fi de 575 lei/lună.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
