Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
duminic 5 iulie 2026 11:25

Recomandări ale specialiştilor, după vaccinare

În contextul campaniilor de vaccinare anti-COVID-19 care se derulează în aproape toate ţările lumii, specialiştii oferă sfaturi utile pentru ca oamenii să ştie ce au de făcut după ce au fost vaccinaţi. Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor din Statele Unite recomandă, pe site-ul său, ca aceia care resimt durere sau disconfort după vaccin să discute cu medicul curant despre administrarea unui medicament fără prescripţie medicală, cum ar fi ibuprofen sau paracetamol. De asemenea, pentru a reduce durerea şi disconfortul la locul administrării, poate fi aplicat un prosop curat, rece şi umed peste zonă. Este indicată folosirea sau efectuarea de exerciţii cu braţul. Pentru a reduce disconfortul cauzat de febră, se recomandă consumul de lichide suficiente şi îmbrăcăminte lejeră. Se impune apelarea medicului dacă roşeaţa sau sensibilitatea la locul administrării vaccinului creşte după 24 de ore şi dacă reacţiile adverse nu par să dispară după câteva zile. De asemenea, Serviciul federal rus pentru supravegherea în domeniul protecţiei drepturilor consumatorilor Rospotrebnadzor recomandă ca aceia cărora le-a fost administrat serul să nu se expună la frig, dar nici să se supraîncălzească, precum şi să evite stresul şi consumul de produse la care ştiu că au alergie. Se recomandă consumul alimentelor cu un conţinut ridicat de proteine.
Viktor Tutelian, consultant nutriţionist pe lângă Ministerul Sănătăţii rus, atenţionează să se evite timp de trei zile umezirea locului în care a fost injectat vaccinul, precum şi băile publice şi saunele. De asemenea, tot atât timp ar trebui evitate activităţile fizice susţinute şi sportul. Totodată, persoanele care au fost vaccinate împotriva COVID-19 ar trebui să acorde atenţie necesarului de vitamina D în organismul lor şi, dacă e nevoie, să elimine această deficienţă. "Vaccinul se administrează pentru a stimula producerea de anticorpi specifici, iar anticorpii sunt structuri proteice. De aceea este mare nevoie de proteine, adică ouă, carne, peşte. Este important ca acestea să nu lipsească din alimentaţia zilnică", a explicat Viktor Tutelian.
Întrucât alcoolul poate reduce sensibil imunitatea şi, astfel, poate face ca vaccinarea să fie ineficientă sau lipsită de sens, celor care se vaccinează li se recomandă să renunţe la consumul de băuturi alcoolice timp de trei zile după vaccinare. Femeile şi tinerele sunt sfătuite să amâne cu două-trei luni după vaccin planificarea unei sarcini sau efectuarea unei ecografii. Sarcina este un factor de risc în cazul infectării cu SARS-CoV-2, conform experţilor ruşi. Sunt expuse unui risc ridicat în special femeile cu comorbidităţi. Cu toate acestea, Ministerul Sănătăţii din Rusia - la fel ca instituţiile din domeniul sănătăţii din alte ţări - subliniază că riscurile în cazul vaccinării sunt mult mai mici decât posibilele consecinţe ale infectării cu SARS-CoV-2.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

 
Pin It