Femeile gravide sau care alăptează se pot imuniza cu vaccinuri anti-COVID-19 Pfizer-BioNTech şi Moderna

Cu toate acestea, este recomandat să consulte medicul specialist înainte de a lua această decizie. "E permisă imunizarea femeilor gravide, care alăptează sau care plănuiesc să rămână însărcinate cu vaccinurile anti COVID-19 Pfizer-BioNTech şi Moderna. Înainte de a lua aceasta decizie, este recomandat să consultaţi un medic. Datorită mecanismului de acţiune al vaccinurilor ce utilizează ARN-ul mesager, Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor din SUA (CDC) consideră că este puţin probabil ca vaccinarea să prezinte un risc specific pentru femeile gravide", a transmis Ministerul Sănătăţii. Potrivit aceleiaşi surse, companiile care au dezvoltat cele două vaccinuri nu au făcut studii specifice pentru a observa efectele vaccinării la femeile gravide şi la cele care alăptează. "În aceste două cazuri, este recomandat ca, înainte de a lua o decizie, să discutaţi cu medicul specialist. Acesta poate să vă ajute să evaluaţi o balanţă risc-beneficiu, individualizată pentru fiecare pacientă în parte. În cazul femeilor de vârstă fertilă ce plănuiesc să rămână însărcinate, comunitatea ştiinţifică medicală nu se aşteaptă ca vaccinurile bazate pe tehnologia ARNm să conducă la infertilitate. Decizia de vaccinare vă aparţine în totalitate. Vă recomandăm să cereţi sfatul medicului de familie sau al medicului curant înainte să luaţi această hotărâre", au adăugat specialiştii din minister.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
