Controale la centrele de vaccinare: vizaţi cei care au sărit rândul!

Ministrul sănătăţii, Vlad Voiculescu, anunţă controale la centrele de vaccinare anti-COVID, după ce s-a constatat că peste 1.000 de persoane care ar fi trebuit să fie incluse în cea de-a treia etapă de imunizare s-au vaccinat deja. În plus, între numărul celor programaţi pe platformă şi numărul celor care au fost vaccinaţi şi trecuţi în Registrul Naţional există o diferenţă de 30%. Voiculescu a precizat că pentru neregulile depistate vor fi aplicate sancţiuni. Acesta a decis efectuarea controalelor la centrale de vaccinare după ce s-a constatat că în perioada 15-23 ianuarie s-au vaccinat 1.353 de persoane, deşi erau eligibile pentru etapa a treia. "Există medici coordonatori pentru fiecare centru de vaccinare. În acest moment putem să îi asigurăm de cercetări disciplinare dacă nu vor respecta ceea ce s-a stabilit. Imediat vom putea să vorbim despre sancţiuni adoptate de către Guvernul României", a spus Vlad Voiculescu. Ministrul consideră că procesul de imunizare poate fi îmbunătăţit. "În perioada următoare, Ministerul Sănătăţii şi CNCAV va trebui să vegheze la două vulnerabilităţi. Una este reprezentată de faptul că 30% dintre vaccinări sunt în afara platformei de programare. Deci, există o platformă de programare şi există Registrul Naţional pentru Vaccinare. Ei bine, acestea două trebuie puse împreună. Cred că tot ce are legătură cu procesul de vaccinare trebuie să fie cât se poate de transparent. Avem în acest moment mai multe centre cu circuit închis decât cele cu circuit deschis. Lucrul acesta ne îngrijorează. Nu există o hotărâre a Guvernului sau a Ministerului Sănătăţii care să fi aprobat aşa ceva", a precizat Vlad Voiculescu care a mai adăugat faptul că în acest moment, cifrele nu arată rău şi că România se află în primele 10 ţări la nivel european privind vaccinarea la mia de locuitori.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
